De fiecare dată când citesc o carte care mă dă pe spate, îmi vine atât de greu să scriu o recenzie, încât mi se pare o adevărată provocare să încerc să mă exprim coerent, darămite să mai şi conving oamenii să citească cartea respectivă! De data asta, e vorba despre „Departe de lumea dezlănţuită” de Thomas Hardy, şi, şoc şi groază, a fost o recitire, ceea ce eu nu prea fac. Dar de ce am făcut-o, totuşi, aflaţi mai jos.
După cum spune şi măria sa IMDB-ul, ecranizarea din 2015 a acestei cărţi va fi lansată la noi pe 26 iunie, deci relativ curând, aşa că eu mi-am zis să-mi împrospătez memoria şi să fac o încercare să recitesc cartea, de data asta în original (engleză), fiindcă prima dată am citit-o în română şi traducerea mi s-a părut că a cam lăsat de dorit. Zis şi făcut. Ei bine, încercarea aia s-a transformat într-o reală obsesie, iar vreme de o săptămână am stat numai cu gândul la Batsheba, Gabriel, Troy şi Boldwood. Nu ştiu exact ce astre s-au aliniat atunci, dar ideea e că m-am înamorat cumplit de tare de „Departe de lumea dezlănţuită” şi abia aştept să văd cea mai recentă ecranizare, cu Carey Mulligan, Matthias Schonaerts, Tom Sturridge şi Michael Sheen în rolurile principale!
Far from the Madding Crowd este al patrulea roman publicat al lui Hardy şi a apărut prima dată în 1874, fiind situat în regiunea fictivă din vestul Angliei denumită Wessex de către autor, după un vechi regat saxon amplasat cam în aceeaşi zonă, dar cu sute de ani în urmă. Acesta a fost primul roman al lui Hardy care i-a adus o oarecare recunoaştere în lumea literară şi care i-a permis acestuia să renunţe la arhitectură şi să trăiască din scris. Din fericire pentru noi. 🙂 În 1878 a apărut „Întoarcerea băştinaşului”, în 1886 „Primarul din Casterbridge”, în 1891 „Tess D’Urbervilles”, iar în 1895 „Jude Neştiutul”. Thomas Hardy a fost un scriitor foarte prolific, iar dacă nu ştiaţi, acesta a scris şi poezii, şi povestiri, şi piese de teatru. Dacă sunteţi interesaţi să citiţi şi altceva de la el în afară de romane, puteţi vedea pe WIKIPEDIA lista completă a lucrărilor sale. 😉
Ca să nu vă plictisesc cu prea multe detalii, iată despre ce e vorba, pe scurt, în „Departe de lumea dezlănţuită”:
Batsheba Everdene este o tânără femeie de 20-21 de ani (cel puţin atunci când începe romanul), fără avere sau relaţii, dar cu o mândrie ieşită din comun şi o vanitate cumplit de supărătoare. Venită să o ajute pe mătuşa sa la treburile fermei, Batsheba îl cunoaşte pe Gabriel Oak, un tânăr fermier de 28 de ani, care a avut o viaţă grea, dar care, prin muncă, răbdare şi perseverenţă, a reuşit să îşi încropească o mică avere care să-i permită să se aşeze la casa lui. Acesta se îndrăgosteşte lulea de Batsheba, o cere în căsătorie, însă ea îl refuză fără drept de apel pe motiv că nu-l iubeşte. Deşi îl place ca om. În fine. Batsheba pleacă la un moment, iar Gabriel nu mai ştie nimic de ea. Apoi, într-o noapte, Gabriel îşi pierde turma de oi din cauza unuia dintre câinii săi şi se găseşte iarăşi la „km 0”, fără bani şi cu traista în băţ. Într-un concurs al împrejurărilor, acesta dă iarăşi peste Batsheba, devenită acum moştenitoare a fermei unchiului său, care a murit şi i-a lăsat absolut tot, şi o întreabă dacă nu are nevoie de un păstor. Astfel, cei doi ajung să lucreze împreună. Mai departe, Batsheba îl cunoaşte pe vecinul său, William Boldwood, de la ferma din apropiere, care se îndrăgosteşte şi el lulea de ea, o cere în căsătorie, dar ea îl refuză şi pe acesta. Un al treilea bărbat, Sergentul Frank Troy, apare în peisaj, care, cu mânuirea spadei, cu o bătaie din gene şi cu vorbe atent meşteşugite, îi fură inima Batshebei şi astfel cei doi ajung să se căsătorească. Toate bune şi frumoase, numai că Troy are destule schelete în dulap, cum zic americanii, aşa că viaţa Batshebei o cam ia la vale. Mai încolo nu vă zic, fiindcă e o carte cu adevărat frumoasă şi ar fi păcat să vă povestesc punctele cheie. 😀
Acum şi părerea mea despre roman:
Nu e nici un secret (cel puţin, nu unul ruşinos) că m-am cam îndrăgostit de Gabriel Oak! Mi se pare un personaj masculin absolut fermecător, aşa din popor cum este el, şi cu toate defectele lui. Aura cu care l-am învăluit eu în mintea mea este alimentată şi de faptul că e un personaj creat de un bărbat, nu de o femeie (cum e Austen, de exemplu, cu al său Darcy), deci EXISTĂ SPERANŢĂ! XD Nu, serios acum, Gabriel Oak este, aşa cum îi spune şi numele, ca un stejar în calea tuturor obstacolelor pe care le aruncă viaţa în calea sa. Când îşi pierde agoniseala de o viaţă, pentru care trudise din plin ani la rândul, Gabriel îşi zice în sinea sa „Slavă Domnului că nu sunt însurat!”, fiindcă imediat se gândeşte la Batsheba şi la sărăcia pe care ar fi putut-o îndura aceasta, dacă s-ar fi măritat cu el. Gabriel este un om exemplar, cu nişte principii de viaţă foarte sănătoase, şi este capabil să-şi calce peste orgoliu ca să aibă grijă de femeia pe care o iubeşte. Stă alături de ea şi o ajută în toate cele, indiferent dacă ea îi face ochi dulci lui Boldwood sau lui Troy. Gabriel este ACOLO, iar asta contează enorm.
Deşi nu prea am putut să-i sufăr pe Boldwood sau pe Troy, recunosc că sunt două personaje la fel de memorabile, foarte bine creionate, cu personalităţi complexe, care completează perfect tabloul romanului. Boldwood este tipul singuraticului care, când i se pune pata, trebuie să posede acel lucru, altfel o ia razna. Iubirea lui (obsesivă!) pentru Batsheba îl cam înnebuneşte, şi dintr-un bărbat de 40 de ani raţional şi exemplar, se transformă într-un bărbat patetic, egoist, periculos prin nebunia de care dă dovadă prin vorbe şi gesturi. Troy, în schimb, se află la polul opus, el este un cuceritor prin excelenţă, un Don Juan relaxat, cu şcoala străzii la activ. Deşi faţă de femei greşeşte iremediabil, Troy nu este totuşi un tip atât de rău. Sergent al regimentului său, Troy are o anumită prestanţă, o inteligenţă nativă şi se conduce după anumite principii morale. Nu am putut să nu-l compar cu Wickham din „Mândrie şi prejudecată”. Bineînţeles, Wickham era un gunoi, pe când Troy este un bărbat relativ onorabil. Relativ. 😀
Batsheba Everdene, acest axis mundi al romanului, m-a enervat la culme!! Mi-a plăcut acea parte a personalităţii ei care o face să se comporte ca un bărbat în afaceri, să ia frâiele fermei în propriile-i mâini şi să aibă o conduită corectă faţă de oamenii rămaşi alături de ea în urma morţii unchiului ei, însă în ceea ce priveşte viaţa ei amoroasă, Batsheba este o pisică leşinată căreia îi cam plouă în gură. După ce se dă mare şi tare faţă de Gabriel şi apoi faţă de Boldwood, îl acceptă pe Troy doar fiindcă îi spune că, vai, ce frumoasă este, sau că are tupeul s-o sărute fără s-o avertizeze. Sau fiindcă are uniformă roşie şi trei trese, sau că are o faţă frumoasă. Şi… cam atât. Batsheba nu este inocentă, nici vorbă, însă vanitatea ei îi joacă feste, iar până la urmă viaţa se răzbună pe ea, pentru această aroganţă. Vezi fazele cu Fanny Robin. 😦 Ce mai, au fost scene când mi-a plăcut de ea foarte mult, dar şi scene când am urât-o cu spume şi-mi venea să intru efectiv în poveste şi s-o păruiesc până la sânge!
După cum puteţi vedea, am scris o întreagă poliloghie, însă pentru o asemenea carte, parcă nici 10 pagini în Word nu ajung drept recenzie. Am trăit intens fiecare minuţel petrecut citind acest roman, şi m-am reîndrăgostit de stilul lui Hardy (am mai avut o fază prin liceu, cu „Tess…” şi apoi cu „Întoarcerea băştinaşului”), iar acum am o sete aprigă de mai multe scrieri de-ale sale! Vă recomand cu mare căldură operele sale şi vă garantez că Hardy se află printre clasicii ăia cool, de-o să-i citească şi copiii copiilor noştri. Citiţi-l în linişte, rumegaţi bine cuvintele sale, şi lăsaţi-vă purtaţi ca într-o reverie de descrierile sale ale peisajelor din natură, care sunt absolut demenţiale!
Cărţi de Thomas Hardy în ROMÂNĂ
Cărţi de Thomas Hardy în ENGLEZĂ
Books, Unicorns & More 
7 gânduri despre “Recenzie „Departe de lumea dezlănţuită”/”Far from the Madding Crowd”, de Thomas Hardy”