Recenzie „Un lung drum spre o planetă mică și furioasă” de Becky Chambers

Tot ce trebuie să știți e că acest roman SF mi-a plăcut foarte mult! Periplul echipajului de pe Wayfarer prin galaxie a fost interesant de urmărit, chiar palpitant pe alocuri, iar eu m-am distrat văzând cum Becky Chambers și-a pus minunata imaginație la bătaie. Iarăși un lucru care mi-a plăcut enorm a fost faptul că și-a concentrat atenția mai mult asupra personajelor în detrimentul detaliilor tehnice, ceea ce a făcut lectura mult mai ușoară și mai plăcută! „Un lung drum...” este un SF care poate fi și merită citit de toată lumea, iar asta nu e o realizare ușor de trecut cu vederea, clar!

Anunțuri

Vine toamna, bine-mi pare!

De curând, Editura HERG BENET a anunțat publicarea unui roman Young Adult care pare a fi super interesant și care îmi „miroase” un pic a The Breakfast Club (1985), dacă știți cumva filmul. Dacă nu, trebuie neapărat să-l vedeți, e foarte mișto!!  Dar să revenim la oile noastre. Cartea se numește „Unul dintre noi minte” și este semnată de Karen M. McManus, și s-a aflat pe lista The New York Times Bestsellers timp de 12 săptămâni, după cum puteți vedea aici! Wow, e ceva, nu? Așa mi-am zis și eu! 

Recenzie „Aleasa Dragonului” de Naomi Novik

Luându-mă după cuvintele lui Robin Hobb de pe coperta cărții, eram sigură că Naomi Novik mă va surprinde în feluri în care cu siguranță nu m-aș fi așteptat! Tocmai de aceea, încă din primele pagini mi-am dat seama că am de-a face cu o lume fantasy foarte frumos construită, plină de detalii explodând de culoare și miros, care acordau un specific aparte poveștii și care mă pregăteau pentru ceea ce avea să urmeze. Am pătruns temătoare în lumea Agnieszkăi și a Dragonului, dar am ieșit din hățișul acestei povești minunate simțindu-mă ca o adevărată învingătoare, ceea ce vă doresc și vouă atunci când veți parcurge acest roman!

Recenzie „Fata cea bună” de Mary Kubica

O răpire, o recompensă, un judecător corupt, o soție înstrăinată, un detectiv cu fler, un infractor aparte și o victimă cu amnezie, iată elementele câștigătoare care au făcut din „Fata cea bună” (Herg Benet, 2017), romanul thriller de debut al autoarei americane May Kubica, un adevărat succes de casă pe lista de bestseller-uri New York Times! Acum că am reușit și eu s-o parcurg, pot înțelege și de ce a prins atât de bine la public, în ciuda numeroaselor sale hibe. Curioși? Citiți în continuare!

Recenzie trilogia Captive Prince, de C.S. Pacat

Liar, liar, pants on fire! Așa că aș minți crunt dacă aș spune că nu am adorat pur și simplu seria Captive Prince de C.S. Pacat!! Deși a ajuns faimoasă pentru povestea de dragoste interzisă dintre prinții unor națiuni aflate în conflict și pentru accentele sale BDSM, seria scrisă de Pacat s-a transformat în ceva mult mai mult spre sfârșitul ei! Faptul că am „devorat”-o în doar câteva zile ar trebui să fie un indicator destul de bun, mai ales având în vedere că eu rareori fac așa ceva. Dacă v-am făcut curioși, citiți mai departe!

Recomandări de cărți pentru zile ploioase!

Haideți să facem un mic exercițiu de imaginație. Este vară, afară e foarte cald, dar în zare se pot vedea nori gri-albăstrui de furtună care avansează încet, dar sigur înspre locul în care vă aflați. Acum parcă se pot auzi și tunetele, ca niște tobe bătute înfundat. În aer se simte acea dulce anticipație a răcorii pe care o va aduce ploaia de vară, iar lipăitul monoton al stropilor pe ciment îndeamnă fie la somn, fie la o activitate cel puțin la fel de plăcută, dacă nu chiar și mai și: lectura!

Recomandări de cărți pentru zile fierbinți!

Fie că stăm și citim afară, pe un șezlong, pe o bancă într-un parc sau, și mai bine (fericiților!), pe nisipul fierbinte al plajei, fie că ne adăpostim în casă, la confortul aerului condiționat, în timp ce afară vremea își face de cap ca o veveriță pe cafea, adevărul este că vara merge oricând o lectură... fierbinte.  Sau chiar mai multe! Vă invit să vedeți mai jos care sunt recomandările mele pentru zilele lungi de vară, când cititul la lumină naturală este pur și simplu divin! 

Recenzie „Diavoli fragili” de Radu Găvan

Vă spun cu mâna pe inimă că în data de 25 iunie a.c. am terminat de citit una dintre cele mai bizare, mai bune, mai interesante și mai obsedante cărți din toate câte mi-a fost dat să citesc până acum! În jur de o lună de zile am petrecut printre paginile ei, iar după ce am terminat-o am avut nevoie de încă ceva timp pentru a putea digera așa cum trebuie povestea, personajele, dar mai ales mesajul cărții. Iar acum mă prezint în fața voastră cu o recenzie care, sper eu, îi va face dreptate și vă va determina să o luați imediat în mâini și să uitați complet de căldura de afară în atmosfera înfrigurată din paginile ei. Dragi cititori, azi vorbim despre „Diavoli fragili” de Radu Găvan!