Recenzie „Elias și spioana Cărturarilor” („An Ember in the Ashes”)

Dragilor, revin pe blog, așa cum am promis, cu o nouă recenzie!

Sorry, sorry, dar nu mă pot abține de la gif-uri! Însă voi încerca, promit. Fiindcă acesta este un blog serios și matur. 😀

Voi începe recenzia asta prin a vă spune că eu nu prea am citit cărți fantasy la viața mea. Întotdeauna m-au atras cărțile inspirate din realitate, în care sunt explorate teme cât se poate de banale (viață, moarte, iubire, nebunie, melancolie, etc.) într-un mod cât se poate de ieșit din comun. Și în continuare mă dau în vânt după astfel de cărți, doar că… ceva s-a schimbat în gusturile mele literare în ultimii ani. Simt nevoia să pătrund în universuri noi, complet necunoscute mie, și să mă pierd acolo. O adolescență întârziată, poate, cine știe?… În fine, acum că mi-am luat o piatră de pe inimă declarându-vă acest adevăr simplu, să încep recenzia propriu-zisă. Vă las pe voi să trageți concluziile.

De vreun an și jumătate tot aud de cartea asta PESTE TOT! Toți booktuberii pe care îi urmăresc eu au citit-o, au adorat-o, au recomandat-o mai departe. Toată presa literară străină a vorbit despre cartea asta, ridicând-o în slăvi. Iar acum a venit și rândul României. Vă mirați, probabil, cum de încă nu s-a făcut vâlvă în jurul ei, de vreme ce a apărut și la noi de ceva timp. Răbdare, dears, răbdare, toate la timpul lor! 😀 Ei bine, mie „Elias și spioana Cărturarilor” (sau în engleză, „An Ember in the Ashes”) de Sabaa Tahir mi-a plăcut LA NEBUNIE!! Publicitatea făcută în jurul ei a avut ca public țintă pe cei aflați la vârsta adolescenței, dar vă spun sincer, cartea asta poate fi citită de absolut toată lumea! Este un fantasy de calitate, construit ca un trandafir cu mii de petale ce se deschid pe măsură ce cititorul pătrunde și mai adânc în universul creat de Sabaa Tahir. Fix asta este impresia pe care mi-a lăsat-o, și dacă e să vă spun un secret, eu ador „trandafirii”! Acele cărți care parcă se deschid în fața minții și a sufletului meu și mă atrag în lumile lor ca într-un vortex. Ca apoi să mă îmbete definitiv cu parfumul lor. Just… lovely!

OK, laude, laude, dar să vedem dacă sunt și întemeiate. Nu voi împopoțona adevărul doar ca să vă fac pe voi să vă simțiți bine. Nu. Voi recunoaște că prima jumătate a cărții (aproximativ) mi s-a părut interesantă, destul de bine scrisă, dar și cam fadă. Parcă îi lipsea ceva, un anumit condiment. Tot citeam și citeam, dădeam pagină după pagină, iar acel ceva nu mai apărea. Prin urmare, m-am simțit puțin dezamăgită și am crezut că hype-up nu e real, că totul a fost o strategie de marketing foarte bine pusă la punct, dar falsă. Ooo, și cât am putut să mă înșel! A doua jumătate a cărții m-a făcut să-mi adun, rând pe rând, măselele de pe jos de uimire și de șoc! Și m-a făcut să mă minunez de cât de bine i-a ieșit lui Sabaa Tahir acest roman de debut. DEBUT! Serios acum, cum poți să scrii așa ceva din prima?! 😮

A detail from the world map of the Ember in the Ashes, showing the location of Blackcliff. An Ember in the Ashes is the New York Times Bestselling debut by author Sabaa Takir.

Dar revenind… Să încerc să fac o analogie ușoară ca să înțelegeți și voi experiența mea din timpul lecturării acestui roman. Ați fost vreodată la operă? Una care să vă fi plăcut enorm? Ei bine, v-ați gândit vreodată cum toate acele instrumente cântă în armonie, cum vocea sau vocile se potrivesc la perfecție cu instrumentele, cum mai există și decor sau costume pe măsura poveștii, și cum jocul actoricesc al cântăreților întregește acest tablou pentru a crea o capodoperă? Cam așa a fost treaba și cu „An Ember in the Ashes”. Totul, dar absolut totul, mi-a adus aminte de o operă minunat pusă în scenă și interpretată. Sabaa Tahir s-a gândit la toate direcțiile în care ar fi putut-o lua personajele sale, și le-a exploatat la maximum. Lumea pe care a creat-o este fantastică, e adevărat, dar și atât de credibilă, încât uneori îmi bătea inima nebunește în timpul vreunei scene de luptă sau chiar, de ce nu, scene romantice. „Elias și spioana Cărturarilor” (un titlu care, sinceră să fiu, mă scoate din sărite! aduce aminte de un titlu pentru copii de grădiniță, dar de fapt numai asta nu este…) este una dintre acele cărți care te fac să trăiești cu adevărat. Nu poți fi obiectiv, nu poți să NU te atașezi de personaje, iar acel sentiment de la sfârșitul lecturii… ei bine, acel sentiment nu-l vei uita niciodată. Garantat!

Dar despre ce e vorba în carte, poate că vă întrebați… Iată un scurt rezumat, à la moi:

În urmă cu 500 de ani, într-o lume pe care Sabaa Tahir a imaginat-o ca pe un fel de love child al Egiptului Antic și al Imperiului Roman, Imperiul Cărturarilor a fost cucerit în mod sângeros și irevocabil de clanul Războinicilor, devenind astfel Imperiul Războinicilor. Cărturarii erau, așa cum le spune și numele, o națiune erudită, ghidată după logică, geografie, istorie, literatură și puterea inteligenței. Din păcate, Cărturarii nu erau un singur lucru, de altfel cel mai important: luptători. În urma cotropirii lor de către Războinici, Cărturarii devin sclavii acestora, li se interzice să învețe să scrie și să citească (deoarece cunoașterea e putere), și ajung să fie un popor subjugat în mod violent și inuman, din ceea ce odată fusese cea mai puternică națiune din lumea cunoscută.

Revenind în prezent, povestea merge pe două fire narative, unul al Laiei și celălalt al lui Elias, capitolele fiind scrise la persoana I și alternând între povestea Laiei și povestea lui Elias. Evident că la un moment dat, vieților lor se vor intersecta, însă până atunci mai e mult, mult de tot.

Laia este o fată de 17 ani, din neamul Cărturarilor, a cărei familie mai constă doar din fratele ei mai mare și bunicii ei. Părinții și sora ei mai mare au murit. În ce circumstanțe, veți afla singuri. Spre deosebire de alți Cărturari, Laia știe să citească, are o mândrie înnăscută și un simț al dreptății foarte puternic. Din păcate, Laia nu se consideră deloc curajoasă, iar acest sentiment o bântuie pe tot parcursul cărții. Într-o seară, fratele Laiei este ridicat de Măști, un grup de Războinici de elită, antrenați parcă special pentru a-și dezvolta simțuri supranaturale, și este dus într-o închisoare de maximă siguranță, în care se pătrunde cu greu. Întrucât în altercația care are loc, Laia își pierde și bunicii, și casa, ea ajunge să rătăcească disperată prin catacombele orașului în speranța că îi va găsi pe membrii Rezistenței Cărturarilor, care o pot ajuta să-și salveze fratele. Laia știe că originea ei nu va trece ignorată în fața Rezistenței.

Elias are 19 ani, face parte din neamul Războinicilor, și este pe punctul de a absolvi cea mai dură școală de elită din întreg Imperiul: Academia Blackcliff. După absolvire, Elias va deveni tocmai ceea ce urăște mai mult: o Mască sângeroasă și necruțătoare, care va semăna oroare și moarte oriunde va merge. Elias este diferit de ceilalți elevi de la Blackcliff, și știe că acest lucru se datorează faptului că primii săi șase ani din viață și i-a petrecut în sânul clanului Tribalilor, într-o lume plină de căldură, de povești, de posibilități. Însă originea lui Elias nu este cu nimic mai prejos de cea a Laiei: el este fiul comandantului Academiei Blackcliff, Keris Veturia, o femeie pe cât de mică de statură, pe atât de puternică, plină de venin și de regret la adresa lui Elias. Deși este cel mai bun elev al Academiei, Elias vrea să evadeze și să înceapă o viață nouă departe de lumea Măștilor.

Până la urmă, Laia găsește Rezistența, iar conducătorul acesteia îi propune un târg periculos: aceștia îl vor salva pe fratele ei doar dacă Laia este de acord să devină sclava comandantului Academiei pentru a o spiona și a obține informații ascunse despre aceasta. De abia aici, după ce își ia în primire noua poziție, Laia îl cunoaște pe Elias și ajunge să se intersecteze tot mai des cu el, iar restul deja e istorie. Pentru mine, cel puțin. Pe voi vă las să trăiți cu inima la gură această poveste minunată!

Ce mi-a plăcut la nebunie la această carte:

• perspectiva duală: autoarei i-a ieșit foarte bine această tehnică, fiindcă Laia și Elias au voci distincte încă de la început, fiecare având propria sa personalitate care răzbate din tonul adoptat de fiecare pe rând;
• personajele!!! Doamne Dumnezeule, ce personaje! Laia și Elias sunt absolut minunați ca protagoniști, mai ales fiindcă se observă clar o evoluție în cazul fiecăruia dintre ei, iar Sabaa Tahir cred că a creat unul dintre cele mai memorabile și mai demne de ură personaje negative din istoria literaturii fantasy! Keris Veturia este o adevărată scorpie, însă ce o diferențiază față de alte personaje negative este LIPSA de pasiune pe care o manifestă în tot ceea ce face. În timp ce alte personaje sunt rele sau malefice cu vădită plăcere, femeia asta este glacială și calculată în absolut tot ce face. Pe parcursul poveștii există momente când îi mai cade masca (la figurat, desigur), dar acelea sunt foarte rare. Mda, Keris m-a uimit, m-a șocat și, culmea, m-a făcut să fiu curioasă la felul în care va evolua personajul ei! Răutatea ei are atâtea fațete, încât sunt absolut intrigată să văd ce rol va juca în continuare personajul ei în acest univers.
• nu mi-a plăcut faptul că această serie are un cvartet amoros, DAR mi-a plăcut super mult cum a fost executat acest cvartet de către autoare! Pe scurt, Laia simte că se îndrăgostește de Keenan, un luptător tânăr al Rezistenței și mâna dreaptă a conducătorului acesteia, iar Elias se simte atras de Helene, singura fată din întreaga Academie și prietena sa cea mai bună. Bineînțeles, când Laia și Elias se cunosc și se tot apropie pe parcursul cărții, încep să sară scântei, dar gândurile lor sunt mereu la Keenan și, respectiv, la Helene. Pare bizar, însă pe mine m-a convins! La naiba, sunt curioasă ce-o să se întâmple în continuare!!

Ce nu mi-a plăcut la această carte:

• hmm… nu cred că există așa ceva. Deși prima jumătate a cărții mă cam dezamăgise, fiindcă nu părea să se întâmple mai nimic, a doua jumătate a compensat mai mult decât de ajuns acest aspect! Deci pot spune că la această carte mi-a plăcut totul. TOTUL! Și aștept continuarea cu sufletul la gură!

Alte aspecte: în ciuda titlului său foarte cuminte din limba română, romanul ăsta este foarte sângeros și violent. Nu am citit până acum „Urzeala tronurilor”, dar am văzut serialul și pot spune că pe alocuri mi-a adus aminte de el. Așa că, be warned! De asemenea, în roman nu este vorba numai despre lupta dintre Cărturari și Războinici. O, nu, nici pe departe! Apar și câteva personaje cu adevărat fantastice, de legendă, cum ar fi ghulii, djinii, stafiile, Profeții. Nu-i așa că acum sunteți și mai curioși? 😀

Voi ați auzit de „An Ember in the Ashes”/„Elias și spioana Cărturarilor”? Ați citit-o? V-ar tenta s-o citiți?

Până data viitoare, vă doresc ca fiecare zi de toamnă să arate așa:

*** Citate ***

Viața nu este întotdeauna așa cum credem noi că va fi, zice Cain. Ești un tăciune care mocnește în cenușă, Elias Veturius. Te vei aprinde și vei arde, vei face ravagii și vei distruge. Nu poți schimba asta. Nu poți opri asta. (pag. 82)

Laia și Helene: atât de diferite! Îmi place că Laia spune lucruri la care nu mă aștept, că vorbește îngrijit, ca și cum ar depăna o poveste. Îmi place că a sfidat-o pe mama și s-a dus la Festivalul Lunii, în timp ce Helene nu iese niciodată din cuvântul comandantului. Laia este dansul sălbatic al unui foc de tabără Tribal, în timp ce Helene este flacăra albastră și rece a unui alchimist.
Oare de ce le compar? (pag. 341)

Veturius smulge sabia din mâna lui Aquilla și se năpustește asupra ei, apoi se rostogolesc pe jos cu trupurile încleștate într-un fel ciudat de apropiat și de violent. El este numai mușchi și forță, dar îmi dau seama din felul cum luptă că se reține. Refuză să-și dezlănțuie toată puterea împotriva ei. Chiar și așa, are în mișcări o libertate de animal, o dezordine controlată care transformă în vâlvătaie aerul din jur. Este complet diferit de Keenan, cu gravitatea lui rezervată și interesul lui rece.
„Ce-ți veni să-i compari?” (pag. 347)

Ești complexă, Laia. Ești plină de viață, de întunecimi, de forță și de spirit. Ești așa cum visezi. Vei arde, pentru că ești un tăciune aprins ascuns în cenușă. Acesta este destinul tău. Faptul că spionezi pentru Rezistență nu-i decât un fleac. Nu înseamnă nimic din ce ești tu. (pag. 448)