După un week-end infernal, în sensul că n-am avut aproape deloc momente de respiro, în care să fiu doar eu cu mine şi să mai citesc câte ceva, munca primând (naiba s-o ia! XD ), şi după ce luni şi marţi au fost două zile absolut criminale, ieri după-amiază (pe 24) mi-am târât fiinţa, până la urmă, la Librăria Humanitas de aici din Galaţi, pentru a o întâlni pe Chris Simion, autoarea deja faimoasei cărţi „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, cu ocazia lansării noului său roman, „40 de zile”. Word to the wise: dacă vreţi păreri obiective sau mai ştiu eu ce, veţi fi dezamăgiţi. Voi prezenta evenimentul din punctul meu de vedere, cât se poate de subiectiv, aşa că pregătiţi-vă pentru asta!
A fost prima lansare de carte ţinută în Librăria Humanitas din Galaţi la care am participat, şi pot spune că m-am cam ofilit din cauza lipsei de spaţiu. Nu au fost multe persoane, e adevărat, totul s-a petrecut într-un cadru intim şi restrâns, dar nu ştiu, mi-ar fi plăcut ceva mai spaţios, în care să simţi că respiri. În fine, gărgăuni de-ai mei, căci şi aşa a fost destul de fain. I mean, all those books, man!! Îmi jucau nările ca la taur! 😀 Surpriza extrem de plăcută a venit din partea lui Chris Simion, fiindcă mi-a plăcut de ea maxim! E o femeie relaxată, liniştită, prietenoasă, şi mai ales inteligentă. Încă nu am terminat de citit „Ce ne spunem când nu ne vorbim” (o parcurg în format ebook), dar am ştiut că-mi voi lua şi „40 de zile”, şi nu numai pentru autograf. Stilul ei filozofic, meditativ, care îndeamnă la analiză de sine, îmi merge direct la inimă. Proza ei este tristă, pe alocuri deprimantă de-a binelea, şi uneori chiar ermetică, încât ai avea nevoie de ditamai iataganul ca să străpungi înţelesurile unei fraze, însă mie cumva îmi prieşte această combinaţie. După spusele lui Chris, „40 de zile” poate fi văzută şi ca o continuare a lui „Ce ne spunem…”, dar şi ca roman de sine stătător, deşi Floarea-soarelui şi Zmeul albastru îşi fac iarăşi apariţia între paginile sale.
Ce să vă mai zic oare… un alt punct pe care i l-am acordat lui Chris a fost felul în care a vorbit de creştinism. Înainte să vă daţi ochii peste cap (aşa, ca Anastasia, aşa că aveţi grijă să nu fie vreun Grey prin preajmă XD ) sau să pufniţi dispreţuitor, vă spun că felul în care a vorbit despre ortodoxie şi despre valorile creştine pe care se presupune că ar trebui să le respectăm m-a făcut s-o ascult cu gura (aproape) căscată. Din păcate, trăim într-o lume în care tot ce înseamnă credinţă/religie se rezumă la a ţine post şi la a merge la biserică. FALS! Chris vorbeşte despre căutarea sinelui în adâncurile cele mai negre ale sufletului, despre ce înseamnă curăţenia spirituală cu adevărat, şi incredibil de mult mi-a plăcut definiţia pe care a dat-o noţiunii de „păcat”: ceea ce se află împotriva sufletului tău. „40 de zile”, conform spuselor ei, s-a născut dintr-un canon pe care aceasta l-a primit de la duhovnicul său, pentru a-şi găsi liniştea şi pacea interioară. Cred că toţi avem momente în viaţă, mai dese sau mai rare, când ne simţim rupţi complet de propria noastră fire, când ne simţim duşi în bătaia sorţii, fără nicio ancoră reală. De parcă totul se întâmplă împotriva voinţei noastre, aducându-ne numai nefericire şi dezamăgire. Ei bine, Chris a lăsat să se înţeleagă că „40 de zile” este tocmai acel drum spre regăsirea sinelui, spre atingerea unui echilibru în viaţă, între lucrurile rele pe care le-am trăit, şi lucrurile bune care urmează să aibă loc. După cum a zis chiar ea, nu putem cunoaşte curăţenia fără să fi trecut mai întâi prin mocirlă, aşa cum nu ne dăm seama de mocirlă dacă nu am fost mai întâi curaţi. Iar vieţile noastre sunt sumele întâmplărilor prin care am trecut. V-am zis eu că-mi place de ea de nu mai pot! ⭐
Nu vreau să vă mai plictisesc, aşa că închei prin a vă spune că turneul de 40 de zile al lui Chris Simion prin ţară continuă, deci dacă aveţi ocazia să participaţi la una din întâlnirile cu ea, vă recomand din tot sufletul s-o faceţi. Poate nu veţi fi impresionaţi nevoie mare, sau poate, dimpotrivă, vi se vor deschide ochii asupra anumitor lucruri, aşa cum am păţit-o eu. Oricum ar fi, nu strică să încercaţi. 😉 Găsiţi pagina evenimentului AICI şi postarea de pe blogul Editurii Trei AICI.
Până data viitoare,
Books, Unicorns & More 