Recenzie „Viața secretă a marilor scriitori” de Robert Schnakenberg

Voi ați apucat să vă dați seama când a trecut așa-zisa minivacanță de 1 mai? Că pe lângă mine a trecut ca un tren marfar, și n-am apucat să mă dezmeticesc cu adevărat decât azi. Suficient cât să scriu această recenzie pentru minunata și noua apariție de la editura ART, „Viața secretă a marilor scriitori” de Robert Schnakenberg! 😀

Fleașcă de curioasă ce eram, și dornică mereu de puțină bârfă din lumea literară, am comandat cartea asta aproape imediat ce a apărut, convinsă că-mi va plăcea! Și fix așa a și fost! Recunosc că ilustrațiile au jucat un rol extrem de important în decizia mea de a-i acorda punctajul maxim pe Goodreads, și anume 5 stele! Au fost amuzante, au fost bine desenate, și mai ales au fost pe potriva textului cu tentă umoristică scris de Schnakenberg. Acum, ca să fiu complet sinceră, nu știu exact cum să vă prezint acest volum fiindcă n-am mai avut niciodată ocazia să citesc o astfel de carte și apoi să-i fac o recenzie. E o noutate pentru mine, așa că bear with me, please!

Voi începe, totuși, prin a spune că, în esență, m-am distrat copios citind-o, iar la sfârșitul ei am simțit că am devenit ceva mai „informată” cu privire la lumea complexă și complicată a celor mai mari scriitori ai lumii. Deși nu avem parte decât de americani, britanici, irlandezi, scoțieni și francezi (poate am mai sărit o națiune, dar nu cred), nu am simțit că Schnakenberg ar fi făcut vreun fel de discriminare. El pur și simplu a pus în acest volum toate bucățelele de informație mai juicy de care a reușit să facă rost, iar dacă autorul nu ar fi fost unul „mare”, nici informațiile nu ar fi fost cunoscute. S-ar fi pierdut în negura timpului. În plus, nu mi s-a părut ciudat că s-a limitat doar la lumea anglofonă și la cea francofonă, întrucât scriitorii de această apartenență sunt printre cei mai cunoscuți din lume, dacă nu chiar cei mai cunoscuți. Începând cu Shakespeare, desigur.

Ca să nu vă mai chinuiți voi să-i numărați, vă spun de pe acum că Schnakenberg a inclus în cartea sa 41 de autori faimoși, în ordinea cronologică a anilor în care au trăit, primul fiind William Shakespeare și ultimul fiind Thomas Pynchon. Dacă despre unii autori, precum James Joyce și Oscar Wilde, s-au mai vehiculat evenimente și „apucături” din perioada vieții lor, alți autori au tendința de a surprinde complet cititorul prin bizareriile de care au fost în stare la vremea lor. M-am amuzat la unele informații, pe când la altele m-am semi-îngrozit. În plus, mi-a plăcut foarte mult că Schnakenberg, deși folosește un ton ușor, de glumă spusă cu jumătate de zâmbet, nu taie deloc din asprimea vieții acestor autori, mulți dintre care au fost dependenți de opiu, de alcool, sau pur și simplu foarte bolnavi în majoritatea vieții lor. Mai precis, Schnakenberg nu înfrumusețează deloc ceea ce nu trebuie înfrumusețat, ci respectă trecutul istoric, iar eu am rezonat perfect cu această abordare.

B1k+LheL8iS._UX250_ — Robert Schnakenberg (de aici)

Da, știu că am spus că i-am dat nota maximă pe Goodreads, însă aș avea ceva să-i reproșez acestei cărți până la urmă: este prea scurtă! XD Sau nu neapărat scurtă, ci e doar un singur volum. Mi-ar fi plăcut să mai fi existat și un al doilea volum, eventual cu scriitori mai puțin cunoscuți. De ce spun asta? Mărturisesc că au existat vreo două personaje în „Viața secretă…” de care nu mai auzisem niciodată, așa cititoare împătimită cum mă dau eu. Prin urmare, nu m-ar fi deranjat deloc să descopăr alți scriitori mai puțin faimoși, împreună cu viețile lor întortocheate și pline de belele.

Ca să conchid, pentru a evita să vă plictisesc în mod inutil, „Viața secretă a marilor scriitori” mi-a plăcut la nebunie, am citit-o într-un ritm molcom, așa cum și trebuie citită, și am regretat faptul că nu e succedată de un alt volum. V-o recomand, aș putea spune, ca lectură obligatorie dacă vă place să descoperiți omul din spatele scriiturii, sau măcar aspecte trăsnite ale vieții sale! Scriitorii sunt și ei oameni, numai că de cele mai multe ori măcinați de boli, vicii și oprobriul public.

Și acum câteva informații „suculente” despre care habar n-aveați (probabil):

invitat la un dineu alături de un naturalist, un medic psihiatru și un nebun, Balzac a fost confundat de către naturalist cu nebunul, fiindcă apucăturile sale indicau acest lucru
homosexualitatea lui Walt Whitman nu e deloc un secret, însă știați că a fost îndrăgostit până peste cap de președintele american Abraham Lincoln? și nu doar îndrăgostit, ci chiar obsedat!
Tolstoi a fost un descendent direct al marelui războinic mongol Ginghis Han
Mark Twain adora pisicile, iar spre sfârșitul vieții ajunsese să închirieze pisoii vecinilor ca să-i țină de urât pe perioada sejururilor de vară; în același timp, ura copiii!
Arthur Conan Doyle a fost pasionat de spiritism și credea în micuțele zâne înaripate din folclor, și mai credea că acestea pot fi găsite dacă sunt căutate cu atenție
printre apropiații lui Gertrude Stein se număra și renumitul pictor spaniol Pablo Picasso, pe care aceasta l-a sfătuit să-și concentreze întreaga atenție asupra picturii după ce a citit câteva dintre poeziile sale
la un moment dat, doi mari grei ai lumii literare s-au întâlnit în cadrul unui salon literar: Marcel Proust și James Joyce; în timp ce toată lumea își ținea respirația ca să vadă despre ce vor discuta, cei doi n-au contenit să se tot „smiorcăie” despre problemele de sănătate de care sufereau
Tolkien a fost un autor cusurgiu, care ar fi vrut ca „Stăpânul inelelor” să nu fie despărțită în trei volume, ci să apară într-unul singur, fiecare volum cu cerneală de altă culoare, și care pe tot parcursul vieții sale s-a opus cu vehemență oricăror ecranizări ale acestei epopei fantastice
Kurt Vonnegut a supraviețuit bombardamentelor din Dresda și a fost un fumător înrăit toată viața lui, dar o cădere pe scările din blocul în care locuia în Manhattan, la vârsta de 85 de ani, a fost de ajuns pentru a-i veni de hac
conform unui test IQ pe care l-a dat în 1944, Sylvia Plath avea un IQ de geniu, de 166