Recenzie „Hoodoo” de Cosmin Leucuța

Vreți o bucată de literatură pe care să o mestecați cu ciudă, cu poftă și cu desfătare? N-ați mai citit de mult (sau niciodată) o carte scrisă de un autor român contemporan? Sunteți fani ai serialului „Supernatural” și/sau ai romanului „Zei americani” de Neil Gaiman? Atunci am vești extrem de bune pentru voi: „Hoodoo” bifează toate aceste cerințe!

hoodoo_1_fullsize

Romanul „Hoodoo” scris de Cosmin Leucuța și apărut anul acesta la editura Polirom în colecția „EGO proză” este un adevărat festin pentru cei care apreciază o atmosferă mai întunecată în cărțile lor, purtătoare de semne rele, dar mustind de personaje bune. Multiple perspective narative, un road trip de zile mari, dumnezeu pe Pământ în carne și oase, o profeție care amenință să devină realitate, puterea care corupe absolut, și multe astfel de elemente a inclus Leucuța în acest tom de aproape 500 de pagini pe care cu greu l-am putut lăsa din mâini. Iar în pauzele de la lectură recunosc că panoplia de personaje diverse îmi tot revenea în gând, legăturile dintre ele fiindu-mi ascunse și totuși aproape tangibile. Acest roman a fost pentru mine, pe tot parcursul lecturii, ca un puzzle pe care abia așteptam să-l rezolv ca să pot privi imaginea formată, și spun sincer că rezultatul nu m-a dezamăgit.

Îmi vine greu, extrem de greu să spun despre ce e vorba în „Hoodoo”, în afara acelor cuvinte de descriere de pe coperta a patra a cărții. Cu o abordare deseori filozofico-meditativă, Leucuța își croiește drum prin viețile a 5 personaje cât se poate de diferite, ale căror capitole alternează ca într-un tango până la sfârșitul romanului. Pe de o parte o avem pe Sofia, adolescenta care a rămas însărcinată cu Knopf, un bărbat extrem de influent și ambițios. Pe Sofia o scapă de o tentativă de asasinat Paul, un bărbat misterios care vorbește puțin și refuză să dea prea multe detalii despre sine. Albert, „valetul” lui Knopf și asasin profesionist, se află pe urmele amândurora. În celălalt colț al ringului se află Isabela, a cărei perspectivă nu este demnă de încredere, întrucât viața ei se desfășoară mai mult în mintea ei, decât în exteriorul palpabil. Și, în cele din urmă, îl mai avem pe Anton, fratele geamăn al Sofiei, care pornește în căutarea ei după ce aceasta dispare. Mărturisesc că Anton a fost personajul meu preferat, pe cât de preferat a putut să fie având în vedere puținele scene pe care le-a avut pe parcursul romanului. Ce se întâmplă cu toate aceste personaje, va trebui să citiți cartea ca să aflați. Credeți-mă pe cuvânt când vă spun că dezvăluirea legăturilor dintre ele este cel puțin tulburătoare!

646x404
Cosmin Leucuța

Pentru că-mi vine imposibil să sintetizez acțiunea cărții într-un singur paragraf, aș vrea să pun accentul pe câteva aspecte ale ei care mi-au plăcut foarte mult și care mi-au făcut poftă și de alte texte scrise de Cosmin Leucuța. În primul rând, stilul de scriere este unul abordabil, cu o aromă ușor „occidentală”, ce poate fi digerat cu ușurință și cu plăcere. Însă nu vă lăsați înșelați de accesibilitatea textului, fiindcă întreaga carte este o imagine veridic închipuită a modului în care poate arăta lumea noastră de acum în viitorul apropiat. Am preferat să privesc „Hoodoo” ca pe un fel de distopie, în care dumnezeu (da, cu „d” mic) este efectiv un extraterestru cu puteri care ne depășesc puterea de înțelegere, pogorât printre oameni pentru a crea neintenționat și mai mult haos, și mai multă deziluzie. Intențiile sale sunt necunoscute, deși bănuite, iar comportamentul său nu amintește deloc de Dumnezeul Bibliei și al tuturor celorlalte cărți sfinte. Fundalul pe care se desfășoară drama Sofiei este un no-man’s-land guvernat de o combinație între legile vechi și legile noi, și tocmai de aceea cartea mi s-a părut atât de captivantă și de incitantă. Există mențiuni ale unor ani din trecut, cum ar fi 2043 sau 2062, dar peisajul prin care se perindă în acest road trip Sofia și Paul seamănă extrem de mult cu orice peisaj deșertic din Statele Unite din prezent prin care nu se aventurează decât o fâșie singuratică de autostradă. Am avut impresia că în „Hoodoo” trecutul și viitorul se contopesc într-un mod subtil pentru a evidenția și mai bine anumite trăsături mereu valabile ale naturii umane: dragostea, speranța, violența, ambiția, setea de răzbunare.

jake-weirick-272559-unsplash
Photo by Jake weirick on Unsplash

Alte două perspective care mi-au captivat interesul au fost cea a Isabelei și cea despre Clara, fata cu oase de sticlă. Deși inițial m-au frustrat capitolele lor, fiindcă nu reușeam să văd legătura și sensul poveștilor lor individuale, spre sfârșitul cărții mi-am dat seama că Leucuța nu a lăsat niciun fir neînnodat așa cum trebuie. Desigur, fiecare poveste are nivelul ei de absurditate, așa cum îi șade bine unui roman contemporan, însă poate fi gustată și digerată ușor. Isabela este o soție adulteră care se desparte de amant și resimte șocul acestei despărțiri în fiecare colțișor al ființei ei, iar Clara este deja o legendă despre care se știu multe și în același timp nimic. Clara nu are o voce proprie în această carte, alți oameni vorbind în locul ei și pentru ea. Până la scena de final și chiar după, Clara rămâne un mister și o figură de bază, deși implicarea ei reală în poveste este minimală. Fără ea, nu ar fi existat alte personaje ale acestei povești și nu ar fi existat deznodământul care a fost. Schimbul de replici dintre ea și dumnezeu din ultimele pagini este un deliciu, ca bomboana de pe un tort.

Aș putea să vă mai spun că „Hoodoo” vine la „pachet” și cu un playlist doldora de muzică faină, ceva mai veche, pe care dacă o asculți în timp ce lecturezi cartea, nu ai cum să nu fii cuprins/ă de spiritul aventurii, al atmosferei dark și al dorinței de a afla cum se termină totul. Aproape fiecare capitol se încheie într-o notă muzicală adecvată evenimentelor și atmosferei din capitolul respectiv. Peste toate planează figura veșnic în vogă a lui Bob Dylan.

În încheiere, o cărțulie caracterizată prin subtilități, critică, noir, violență, deznădejde, dar și umor, muzică bună și dragoste, „Hoodoo” a lui Cosmin Leucuța a fost o lectură memorabilă pe care nu m-aș fi așteptat niciodată s-o îndrăgesc atât de tare. Combinând elemente distopice, supranaturale, religioase, sociale, politice și filozofice, acest roman mi-a consolidat părerea conform căreia literatura română contemporană poate fi și despre „altceva”, „altcumva”, „altcândva”. Nu e revoluționar, dar e un game-changer fără putere de îndoială!

Reclame

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s