Recenzie „Acest cântec neîmblânzit” de Victoria Schwab

Dacă îmi urmăriţi blogul de ceva timp, atunci v-aţi cam dat seama probabil care sunt gusturile mele în materie de cărţi şi că prefer, în general, să-mi îndrept atenţia spre romanele contemporane sau istorice. Dar asta nu înseamnă că nu pot gusta, din când în când, şi câte un fantasy bine construit şi imaginat! Recunosc, n-am citit prea multe fantasy-uri la viaţa mea, dar cele pe care am pus mâna… OMG, m-au terminat!! E de ajuns să menţionez seria „Angelfall” pe care am devorat-o în doar 3 zile, sau „An Amber in the Ashes” („Elias și spioana Cărturarilor”) ca să vă daţi seama de ce experienţe am avut eu parte cu acest gen.

Iar acum… vă spun cu mâna pe inimă că am întâlnit un alt fantasy care a intrat în hall of fame-ul meu personal! Am stat cu inima cât un purice pe tot parcursul cărţii, am ţinut cu personajele (ambele! ceea ce rar păţesc…), iar sfârşitul mi s-a părut perfect pentru acest prim volum al duologiei. Doamnelor şi domnilor, vedeta din centrul atenţiei de astăzi este „Acest cântec neîmblânzit” (Editura HERG BENET, 2017) de Victoria Schwab!

Această prezentare necesită JavaScript.

Odată ce am menţionat „Angelfall”, nu e greu de ghicit ce tip de fantasy-uri îmi „apasă” toate butoanele. IUBESC această combinaţie letală de acţiune, horror, suspans şi (semi)-romance, precum iubesc şi personajele puternice, dar vulnerabile în acelaşi timp, care sunt multidimensionale şi suferă transformări pe parcursul cărţii. Îmi place evoluţia, indiferent de care fel este ea, şi-mi place să văd „scheletul” realităţii noastre de zi cu zi transpus într-o lume cotropită de diverse fiinţe care au pus gând rău omenirii. Îmi place la nebunie să-mi închipui ce aş face eu în astfel de situaţii, şi vreau să trăiesc alături de personaje absolut fiecare eveniment din vieţile lor, fie bun, fie rău. Pentru aceasta, un ingredient important îl reprezintă cu siguranţă imaginaţia autorului, DAR nu trebuie niciodată să uităm că şi scriitura sa îşi poate lăsa amprenta de durată asupra cititorului. Din acest motiv, mai ales, pot spune că Victoria Schwab m-a făcut K.O. şi m-a lăsat într-o stare de pură adoraţie! De ce? Pun pariu că nici nu vă închipuiţi, dar citiţi în continuare.

Acest cântec neîmblânzit” este o fiară în sine, pe care V. Schwab reuşeşte cumva s-o îmblânzească. Ritmul romanului este un crescendo care te lasă fără suflu la sfârşit, dorindu-ţi mai mult, tot mai mult. Am rămas impresionată, culmea, nu de lirismul cărţii, fiindcă nu prea are aşa ceva, ci de scenele de acţiune cinematografice, de interacţiunile dintre personaje, de dialogurile când amuzante, când cumplit de tăioase. Bineînţeles, i-am acordat câteva puncte bonus pentru scenele horror, care mi s-au părut delirant de bine scrise! Ce mai, am citit romanul acesta cu inima bătându-mi să-mi iasă din piept, şi nu regret nici măcar o secundă! Partea cea mai frumoasă? Victoria Schwab a reuşit acest lucru fără să-şi concentreze inutil atenţia asupra unei poveşti de dragoste clişeice, ci mai degrabă pe construirea unei prietenii solide, cu mult mai rezistente, care bănuiesc că va evolua în ceva mai mult (şi mult mai trainic) în partea a doua a seriei. Sunt extrem de curioasă cum a ales V. Schwab să încheie acest rollercoaster de emoţii şi de trăiri! Cum a doua carte din duologie, „Our Dark Duet”, a apărut deja în State, să ţinem pumnii strânşi să apară şi la noi cât mai repejor! Pentru că NU.MAI.AM.RĂBDARE!!

maxresdefault
Victoria Schwab

Acum că am încheiat porţiunea de fangirling a recenziei 😁, să vă spun câteva cuvinte şi despre lumea din „Acest cântec neîmblânzit”. Plasată într-un viitor incert, dar pe teritoriul unei părţi a fostelor State Unite ale Americii, acţiunea din cartea Victoriei Schwab este concentrată în jurul unei singure teme: violenţa. Mai precis, fiecare act de violenţă, totul culminând cu crima, are o consecinţă, iar acea consecinţă este un monstru. La propriu! Naşterea unui monstru are loc din umbre, când acestea se adună şi formează creaturi cu dinţi ascuţiţi ca de rechin, cu gheare şi colţi. Creaturi care se hrănesc apoi cu oameni. Premiza este deja interesantă, dar ce este şi mai interesant este faptul că monştrii se împart în trei categorii: Corsai (treapta de jos, stau numai în întuneric şi fug de lumină), Malchai (treapta de mijloc, pot sta în lumină, deşi nu le place în mod deosebit, se aseamănă unor vampiri) şi Sunai (treapta de sus, se hrănesc cu sufletele oamenilor, nu cu carnea lor, şi fac acest lucru cântându-le). În timp ce Corsaii şi Malchaii sunt numeroşi în această lume distopico-fantastică, Sunaii nu sunt decât în număr de trei, iar fiecare dintre ei s-a născut dintr-un eveniment absolut terifiant. Nu ofer spoilere, şi veţi vedea voi de ce. 😉 Iar dintre aceştia trei, August Flynn, „mezinul”, este personajul nostru masculin principal şi „fiul” cel mai mic al omului care conduce partea de sud a oraşului Verity, locul principal al acţiunii.

De cealaltă parte a baricadei o avem pe Kate Harker, fiica celui mai puternic om din partea de nord a oraşului Verity, iar dacă tonul cărţii nu ar fi atât de dark, aţi crede că avem de-a face cu o reinterpretare a lui „Romeo şi Julieta”. Însă V. Schwab nu este atât de previzibilă cum v-aţi putea închipui! Nici pe departe! Îi va plimba pe August şi pe Kate prin tot felul de situaţii limită, îi va pune să-şi confrunte cele mai întunecate temeri, iar la sfârşit îi va îmbrăţişa virtual cu scriitura ei şi le va da cale liberă să-şi aleagă singuri destinele. Fiara pe care Victoria Schwab a eliberat-o din lanţurile imaginaţiei ei este un lucru cu adevărat spectaculos şi fascinant!

d0c06b161a007f8227c3be6d9349f3c4
Kate și August (de aici)

La fel cum am mai păţit şi în trecut, cu alte cărţi, de fiecare dată când citesc ceva ce-mi place la nebunie, cuvintele mă părăsesc. Vreau să scriu o recenzie inspirată, dar ajung să bat câmpii. Vreau să transmit toate emoţiile pe care le-am resimţit, dar ajung să povestesc lucruri irelevante. Dar de data asta vreau să reţineţi atât: „Acest cântec neîmblânzit” este un adevărat rollercoaster de trăiri şi de frânturi de imaginaţie care îţi taie răsuflarea, care eliberează în lume o melodie proprie, nu cu mult diferită de cea a lui August, şi care te face să-ţi doreşti mai mult, mereu mai mult! Nu voi rezista niciodată unei combinaţii reuşite de horror, umor, acţiune, suspans, prietenie/romance, iar lumii create de Victoria Schwab cu atât mai puţin!

Mulţumesc din suflet editurii HERG BENET că a avut bunăvoinţa să-mi trimită acest exemplar spre recenzie, dar mai ales le mulţumesc că au ales să publice această autoare şi în ţara noastră!! Victoria Schwab merită citită la orice oră din zi sau din noapte! Nu mă credeţi? E pe încercate. 😎

***

FRAGMENTE PREFERATE:

Unde eşti, Kate? se întrebă.
Era un joc pe care îl juca uneori, de când aflase des­pre teoria paralelelor infinite, acea idee că drumul unei persoane prin viaţă nu era de fapt o linie, ci un copac, fiecare decizie o ramură divergentă, rezultând un tu di­vergent. Îi plăcea ideea că existau o sută de Kate diferi­te, trăind o sută de vieţi diferite.
Poate că într-una dintre ele nu existau monştri.
Poate că familia ei încă mai era întreagă.
Poate că ea şi mama ei nu au plecat niciodată de acasă.
Poate că nu s-au întors niciodată.
Poate, poate, poate – şi, dacă existau o sută de vieţi, o sută de Kate, atunci ea nu era decât una dintre ele, exact cea care trebuia să fie. Şi, până la urmă, era mai uşor să facă ce avea de făcut, dacă putea crede că, un­deva, altă versiune a ei avea şansa să aleagă altfel. Avea să poată trăi o viaţă mai bună — sau măcar mai simplă. Poate că de fapt le cruţa, permiţând altei Kate să fie să­nătoasă şi în siguranţă.

Apoi fata începu să cânte.
Monştri, monştri mici şi mari, cânta cu voioşie.
Vor veni şi vă vor mânca.
Îl trecu un fior.
Corsai, Corsai, dinţi şi gheare,
Umbre şi os, vă vor roade cruzi.
Malchai, Malchai isteţi şi vicleni,
Zâmbind şi muşcând şi sugând din voi tot.
August înghiţi cu durere, ştiind ce avea să urmeze
Sunai, Sunai, ochii ca tăciunele,
Îţi vor cânta şi-ţi vor lua sufletul.
Zâmbetul fetiţei se lărgi şi mai mult.
Monştri, monştri mici şi mari
Vor veni şi vă vor mânca
Ea mai chicoti scurt, împăcată, iar pe August îl cu­prinse greaţa şi făcu un pas într-o parte.
Când metroul trase la peron, preferă să intre în alt vagon.

Era o teorie nebună, ştia, şi trecu prin poze aşteptându-se să nu vadă nimic altceva în afară de faţa lui Freddie holbându-se la ea. În primele fotografii, băia­tul deja privise în altă parte, iar ea trecu prin album cu degetele emoţionate, până în clipa în care capul lui era întors spre ea suficient de mult pentru a-i vedea chipul. Ochii ei se plimbau peste imagine, trecând peste pantalonii uniformei şi tricoul de la Colton, până la geanta de pe umăr şi la părul negru ce îi atârna peste obraji şi ochi… dar acolo iluzia luă sfârşit. Pentru că ochii nu aveau acel gri obişnuit. Nu erau decât o pată neagră, o dâră de beznă pe care aparatul nu reuşi să o prindă.
Ai văzut vreodată un monstru de aproape?
Kate se lăsă pe spate.
Freddie Gallagher nu era un elev obişnuit.
Nu era nici măcar om.

 

Anunțuri

Un gând despre “Recenzie „Acest cântec neîmblânzit” de Victoria Schwab

  1. Pingback: Mid-Year Book Freak Out Tag

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s