T5W: Favorite „Unlikeable” Protagonists (Protagoniştii antipatici preferaţi)

„Antipatic”, în acest caz, e o traducere slabă a tot ce vrea să cuprindă „unlikeable” sub umbrela sa, dar fie, trecem peste. 😀
A trecut o lună de zile de când am postat primul (şi singurul, până acum) articol Top 5 Wednesday, aşa că m-am gândit să mă mobilizez şi să mai aduc un pic la viaţă blogul. În ultima perioadă am cam şomat din nou, dar nu-i problemă, încerc să recuperez! 😉

Tema de săptămâna asta e una destul de tricky, în sensul că trebuie să numim primele 5 personaje principale preferate care se încadrează la categoria „unlikeable”.  Deci, iubim să le urâm, sau ceva de genul. 😅 Iniţial am crezut că nu voi putea să respect acest topic, dar uitându-mă pe lista cu cărţi citite de pe Goodreads, am realizat că am câteva personaje neplăcute pe care le-am admirat din diverse motive. Sau măcar mi-a plăcut să citesc despre ele, oricât de ciudate sau twisted sunt ele în carte. Până să-mi dau seama, aveam deja 5 personaje, aşa că voi merge cu astea 5 tot înainte. Iar ele sunt, în ordine crescătoare:

5. Emilio Brentani din „Senilitate” de Italo Svevo

2017-16-3--11-11-10

Profit de faptul că am citit acest roman acum câteva luni, pentru a-l include pe protagonistul lui în acest top. Emilio nu mi-a plăcut absolut deloc ca persoană, mi s-a părut enervant, imatur, plângăcios, obsedat, melodramatic. Dar ca personaj… M-a zburat de pe orbită! Am simţit un fel de plăcere bolnăvicioasă să citesc despre toate frământările lui interioare, să văd cum i se destramă iubirea pe care el crede că i-o poartă personajului feminin, care de fapt e doar o obsesie, să citesc despre prietenia lui toxică cu acel pictor, să văd cum se destramă relaţia pe care o are cu sora sa. Mda, „Senilitate” nu este o carte veselă, ba dimpotrivă, dar mie mi-a plăcut la nebunie, şi asta în mare parte datorită lui Emilio!

4. Bianca Piper din „DUFF” de Kody Keplinger

duff---desemnata-uratica-si-dolofana-din-gasca-fetelor_1_fullsize

Dacă aţi apucat doar să vedeţi filmul, fără a citi cartea, atunci vă spun că Bianca Piper din film nu are nici în clin, nici în mânecă cu Bianca Piper din carte. Sinceră să fiu, cea din carte mi s-a părut puţin cam dezgustătoare şi cam „unlikeable”. Deci se integrează perfect în tema săptămânii ăsteia! 😅 Adevărul e că, deşi n-am fost deloc de acord cu comportamentul ei şi nu mi-au plăcut deloc alegerile pe care le-a făcut, ca personaj mi-a rămas în minte. Kody Keplinger a creat-o foarte bine, a făcut-o destul de complexă pentru un roman destinat adolescenţilor, iar eu recunosc că am iubit s-o urăsc.

3. Protagonistul din „Exorcizat” de Radu Găvan

Coperta_Exorcizat_Radu-Gavan

Am tot vorbit pe blogul meu despre cărţile lui Radu Găvan, dar adevărul e că sunt chiar mişto! N-am cum să NU vorbesc despre ele! 😎 Iar unul dintre cele mai antipatice personaje peste care am dat eu vreodată a fost protagonistul din „Exorcizat„, care m-a înfiorat, m-a dezgustat, m-a fascinat şi, în cele din urmă, mi-a plăcut! Este un tip foarte ciudăţel, cu porniri violente şi sexuale dubioase, dar care are o rază de lumină în el care străbate şi cel mai dens întuneric. Vorbind despre personaje complexe…

2. Judith Rashleigh din „Maestra” de L.S. Hilton

maestra_de_l_s_hilton

Fără ocolişuri, de data asta: Judith este o sociopată. N-ai cum să formulezi treaba asta în aşa fel încât să dea bine, deci na, ăsta e adevărul gol-goluţ. Este o hoaţă, o criminală, o persoană „frântă” din toate punctele de vedere, iar plăcerile ei sexuale sunt, din nou, dubioase până la Lună şi-napoi. Dar un alt adevăr este că… mi-a plăcut de ea la nebunie! Evident, am făcut distincţia între realitate şi ficţiune, ştiu că ce face ea e abominabil şi condamnabil din toate punctele de vedere, dar are o carismă… ceva de speriat! Am cam adorat-o… 😀

1. Frederick Clegg din „Colecţionarul” de John Fowles

colectionarul-top-10_1_fullsize

Un alt ciudat care m-a fascinat şi m-a sedus! De fapt, protagonistul „Colecţionarului” lui Fowles este febleţea mea supremă cu margini întunecate. Aşa-mi place mie să-l alint. 😅 Din nou, ştiu că poate ar fi trebuit să mă îngrozesc de acţiunile lui pe măsură ce lecturam romanul, dar m-am trezit niţel îndrăgostită de el. ŞTIU, nu mă judecaţi, dar na, asta e… Mi-a plăcut foarte mult felul în care a fost construit ca personaj, vulnerabil şi puternic deopotrivă, distrus şi de neatins, iar Fowles s-a jucat destul de mult cu mintea cititorului pe parcursul cărţii. Pe mine m-a convins. Deşi sfârşitul a fost cum a fost, o părticică din mine tot ţinea cu Frederick… Nu ştiu ce spune asta despre mine, dar în fine, mergem mai departe! 😅

HA! Am crezut că va fi o postare destul de lungă, dar se pare că m-am înşelat. Oricum, uneori e bine să păstrezi lucrurile mai scurte şi mai dulci, că aşa şade frumos. 😀

Dragi cititori, iată protagoniştii mei preferaţi pe care am iubit să-i urăsc! Deşi dacă ar exista în viaţa reală probabil aş fugi mâncând pământul de ei, în lumile fictive din aceste cărţi mă simt atrasă de ei şi fascinată în acelaşi timp. Voi aţi întâlnit astfel de personaje până acum? Dacă da, care sunt ele?

Până data viitoare,

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s