Un fragment pe zi (IV)

Şi un divorţ sau o despărţire, sau pierderea jobului te pot zdruncina. Şi te doare. Şi cazi. De parcă cineva te-ar lovi cu un par în spatele genunchilor. Cazi şi urli şi stai acolo şi plângi, dar la un moment dat, când simţi că ai suferit îndeajuns, te ridici. Şi o iei de la capăt. Pentru că, odată ajuns în tine, ştii că nu mai poţi ajunge atât de adânc în Iad încât să nu te mai recunoşti. Nu mai poate fi atât de întuneric încât să alergi, fără speranţă, dintr-o parte în alta, înnebunit că nu găseşti ieşirea. Odată ce ai găsit lu­mina din tine, ţi se poate întâmpla orice. Poţi suferi ca un animal, dar nu mai rămâi fără speranţă. Pentru că atunci ştii că niciodată nu eşti singur. Eşti cu tine. Pentru că, de fapt, asta e boala secolului. Nu cancerul, nu depresia, nu reţelele sociale. Singurătatea. Asta îi sperie cel mai mult pe oameni. Să moară singuri. Şi singurătatea nemuririi.

(Maria Magdalena – Ioana Duda)

34834594

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s