Recenzie „Maria Magdalena” de Ioana Duda

O carte care ar fi trebuit să-mi placă, sau care sperasem măcar să-mi placă, dar nu cred că a putut cineva să prevadă cât de mult am detestat anumite părţi din ea şi cât de puţin am putut empatiza cu personajele principale (da, la plural!). Este vorba despre „Maria Magdalena”, cel mai recent titlu al bloggeriţei/scriitoarei Ioana Duda, apărut la editura HERG BENET.

34834594

Dacă aţi apucat să vedeţi postarea în care mă laud în mod neruşinat ( 😛 ) cu noua mea colaborare cu această minunată editură, atunci ştiţi că „Maria Magdalena” a fost un titlu pe care mi l-am dorit, l-am solicitat, l-am primit cu mare bunăvoinţă, şi care mi-a atras atenţia de la primele rânduri. Aşa că am început s-o citesc fără să-mi dau seama, prinsă tot mai tare de poveste şi de vieţile personajelor din paginile ei. Însă happily-ever-afters nu există pentru toată lumea, iar pentru „Maria Magdalena” cu siguranţă nu a existat. Cel puţin în cazul meu.

Ca să nu existe dubii, vă spun din start că pe Goodreads i-am acordat acestei cărţi 2 steluţe. Binemeritate, dar în acelaşi timp dezamăgitoare. Mi-a plăcut foarte mult scriitura Ioanei Duda, are o profunzime pe care aş vrea s-o regăsesc tot mai des în textele autorilor români contemporani, şi m-am bucurat să văd că stilul ei este mai rafinat faţă de cel din textele de pe blogul ei, pe care eu îl urmăream cu mult timp înainte să-i fie publicată prima carte, „Instinct”. Din acest punct de vedere, nu prea am avut nimic de reproşat. Ba dimpotrivă, au existat în acest roman câteva pasaje atât de şocant de sincere şi de profunde, în care m-am regăsit aproape în totalitate, încât am rămas uimită de ce poate Ioana Duda scoate din tastatură. Meditaţii asupra dragostei, relaţiilor, oamenilor, asupra vieţii în general, cu care nu ai cum să nu te identifici, măcar parţial. Iar atunci când îţi dai seama de acest lucru, e ca şi cum te loveşte un ciocan fix în coşul pieptului, şi îţi pierzi respiraţia câteva secunde. Cel puţin asta am simţit eu… Dar din păcate aici se termină lucrurile bune şi frumoase pe care le am de spus despre acest roman.

Ioana-Duda
Ioana Duda

Prefer să nu fac un pomelnic nesfârşit cu toate aspectele negative pe care le-am observat eu la „Maria Magdalena”, aşa că voi încerca să mă exprim cât mai concis, coerent şi în cât mai puţine cuvinte. Mai întâi, personajele. Valentina, personajul feminin principal, mi-a plăcut la nebunie la început, în primul sfert al cărţii. Deşi eu personal nu încurajez sub absolut nicio formă (şi nici nu suport) adulterul, într-un fel i-am înţeles gestul şi, deşi mi s-a părut complet contradictoriu cu sentimentele pe care şi le tot declara, am simţit o împunsătură de milă pentru ea. Dar rămăşiţa aia a zburat repede pe geam când „povestea” a avansat, iar eu am început să am o stare tot mai pregnantă de dezgust şi de dispreţ faţă de aceste personaje. Sper să nu fac un faux-pas, dar spun doar atât: nu ştiu ce şi cât anume din cartea asta este inspirat din realitate, dar în cele din urmă „Maria Magdalena” este un roman, o operă de ficţiune, cu o poveste, nişte personaje şi un deznodământ. Sau fără deznodământ. Mă rog, aţi înţeles voi. Ei bine, ce nu voi suporta eu niciodată este un personaj slab. Şi nu slab fiindcă aşa îi este tipologia, ci fiindcă aşa îl creionează autorul. Un personaj care se autocontrazice la fiecare pas, care se declară sau este declarat de alte personaje ca fiind într-un fel, dar se comportă într-un cu totul alt fel. Mai pe scurt, personajele neveridice.

*

*

Atenţie, urmează SPOILERE!!

*

*

Valentina este genul de femeie foarte frământată de gânduri, de sentimente, de tot felul de stări. Asta am înţeles. Valentina a avut o relaţie toxică, care s-a încheiat by default, nu a existat niciun fel de closure. Şi asta am înţeles. Valentina, deşi îşi iubeşte la nebunie soţul şi îl declară a fi bărbatul vieţii ei, îl înşală cu fosta iubire din fosta relaţie toxică. OK, şi asta am căutat să înţeleg, deşi în continuare sunt confuză de cum poate exista aşa ceva. Dar în fine, am trecut peste. Dar apoi Valentina se transformă cumva în victimă şi se lamentează până la Lună şi înapoi că viaţa ei este distrusă, că l-a pierdut pe Adrian (bărbatu-său), etc. etc. că ce se face ea, şi mai mult etc. FRATE, NU! Ai făcut-o, asumă-ţi-o! Dar nu aşa, prin lamentări, ci prin campanii îndelungi de obţinere a iertării, prin căinţă absolută. Dar ce avem noi în „Maria Magdalena”? O femeie care se duce să-şi lingă rănile din dragoste (pe care, btw, tot ea le-a provocat) pe plajele din Grecia, ducând în tot acest timp un stil de viaţă foarte chic. Pardon, boho chic, că acum e deprimată, şi deh. :/

Aa, şi dacă tot suntem aici, ce naiba se întâmplă cu scena AIA dintre ea şi bărbatu-său, când el practic o violează?! Bărbatul vieţii ei, my ass! Şi ăla e la fel de dus ca şi ea. Practic a ieşit dintr-o relaţie toxică pentru a intra într-alta. În care el, atunci când se supără pe ea, motivul nici nu mai contează, o târăşte de păr prin casă şi o violează. În timp ce ea CLAR este dezorientată şi plânge. How nice. Şi vă las cu imaginile astea, ca să aveţi niţică „mâncare pentru creier”.

*

*

Sfârşit de SPOILERE

*

*

Îmi este o ciudă imensă că prima carte de Ioana Duda pe care am citit-o a fost asta… Povestea mi s-a părut cam trasă de păr, personajele au fost slabe şi n-am reuşit să găsesc nici unul care să-mi placă, nici măcar printre cele episodice, iar sfârşitul mi-a pus capac cu totul. Glorifică într-un mod absolut nepotrivit lucruri care nu trebuie glorificate, şi m-a enervat până peste poate! Ce mi-ar fi plăcut să citesc? O carte în care Valentina este o femeie dificilă, complexă până la confuzie, dar dată naibii şi care îşi ASUMĂ lucrurile pe care le face! Aia-i o carte pe care aş citi-o oricând cu mare plăcere! Şi nu ar fi neapărat nevoie să-mi placă de Valentina, ci doar s-o admir ca personaj şi cât de bine e construită. Dar Valentina din „Maria Magdalena” m-a dezamăgit, mi s-a părut un copil răzgâiat, bosumflat că nu-i iese pasenţa pe terenul de joacă. Şi îşi cam permite să fie deprimată, oricât de aiurea ar suna asta. Dacă tot este abordat acest subiect… Are prieteni gârlă, are cash, o are pe Matilda în Grecia. Cred şi eu că îşi poate reveni aşa, cât ai pocni din degete. Însă realitatea este alta. Poate nu pentru toţi aceeaşi, dar nici chiar aşa.

Mulţumesc mult editurii HERG BENET că s-a îndurat să-mi trimită acest roman al Ioanei Duda! Regret enorm că nu mi-a plăcut mai mult, dar poate la un moment dat voi acorda o şansă şi celorlalte două cărţi ale ei. 😉

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s