Recenzie „Porţile de Foc” de Steven Pressfield

După ce că mi-a luat o lună de zile în cap să termin de citit acest roman, acum tot stau de vreo săptămână şi aştept să-mi vină inspiraţia pentru o recenzie din aia super-mega-ultra interesantă, fix aşa cum merită această carte. Dar cu toţii ştim vorba aia, „pofta mai vine şi mâncând”, nu? Aşa că m-am pus pur şi simplu pe scris în speranţa că tastatura mea va „sângera” niscaiva cuvinte bine alese şi coerente, care să descrie cât de mişto, şi de antrenant, şi de educator a fost romanul istoric „Porţile de Foc” semnat de autorul american Steven Pressfield!

tn1_porti-foc

Pentru început, vă spun că am rămas uimită când am aflat că Steven Pressfield şi-a făcut debutul în lumea ficţiunii istorice cu această carte, întrucât totul a părut aproape de perfecţiune! S-a văzut cât se poate de clar că omul s-a documentat extrem de bine, din numeroase surse, cu privire la viaţa spartanilor şi evenimentul major care i-a introdus pentru totdeauna în istoria universală: lupta celor 300 sute la Termopile împotriva soldaţilor Imperiului Persan condus de (destul de) tânărul rege Xerxes. Pe lângă acest talent minunat de aducere la viaţă a unei epoci demult apuse şi a vieţilor oamenilor de rând din cadrul societăţii spartane, Pressfield a făcut şi dovada unei reale măiestrii în construirea poveştii, schimbând lentila focalizatoare de la macro la micro cu agilitatea şi experienţa unui autor consacrat, ţinând tot timpul cititorul în suspans şi într-o stare delicioasă de anticipaţie. Nu vă lăsaţi înşelaţi de faptul că am trecut prin acest roman într-o lună de zile, adevărul e că acea lună a fost minunată, iar eu am tras de carte tocmai pentru a prelungi momentul „şederii” mele în epoca elenă î.Hr. Bine, OK, recunosc că uneori descrierile au fost un pic prea mult pentru mine, mai ales cele de ordin militar şi strategic, sau descrierile (destul de amănunţite) ale armelor, dar am rămas captivată de poveste şi personaje cum rar păţesc cu câte un roman istoric!

Leonidas_I_of_Sparta
Regele Leonida (de aici)

Cu toate acestea, nu am putut să mă şi să vă mint, aşa că „Porţile de Foc” a primit din partea mea doar 4 stele pe Goodreads, marele său neajuns fiind acesta: Steven Pressfield, deşi a creat un roman de debut absolut spectaculos, a avut scăpări care parcă au răpit din bucuria scufundării într-o epocă demult încheiată. Poate dacă naratorul ar fi fost omniscient, separat de vocile spartanilor şi altor personaje, atunci ar fi fost acceptabil şi mai puţin supărător, dar aşa… Am fost deranjată de faptul că povestea bătăliei de la Termopile este spusă la persoana întâi, de mai multe personaje, pe rând, dar cu toate astea apar termeni care pe atunci nu aveau cum să existe. Pentru simplul motiv că, dacă oamenii ştiau despre ce era vorba, nu aveau aceleaşi denumiri pe care le avem noi azi pentru noţiunile respective. O scăpare destul de majoră, din punctul meu de vedere, şi nu ştiu exact dacă ţine de textul original sau de traducere, aşa că nu m-am putut abţine şi am „faultat” cartea cu o steluţă. În rest, nu am avut ce-i reproşa acestui roman care nu de puţine ori m-a făcut să trăiesc atât de intens alături de personajele sale, la unele scene stând chiar cu lacrimile în gât de emoţie. Un fel de Game of Thrones, dacă e să fiu sinceră. Deşi ştiam deznodământul (în mare, cel puţin), tot mă rugam să scape anumite personaje, ca secera morţii să nu cadă asupra capetelor lor. Dacă a fost aşa sau nu, presupun că puteţi afla numai citind romanul!

Cum nu pot încheia recenzia fără a spune câteva cuvinte şi despre povestea pe care Steven Pressfield a împletit-o atât de frumos cu evenimentele legendare de la Termopile, care au rămas în istorie, iată cum a ajuns să fie spusă în ficţiune povestea celor 300. Începând practic cu sfârşitul, prima voce care deapănă istorisiri despre stilul de viaţă spartan, precum şi despre propria viaţă alăturată acestui stil, este Xeones, singurul supravieţuitor al bătăliei de la Porţile de Foc. Găsit viu, dar în stare gravă, printre trupurile dezmembrate ale camarazilor săi şi resturile armelor spartane, Xeones este luat, la ordinul regelui Xerxes, şi dus în tabăra persană pentru a fi oblojit de medicii regali, astfel încât să poată spune povestea vitejiei acestor oameni care s-au avântat în luptă cu tărie de caracter şi curaj nebunesc, ştiindu-şi deja sfârşitul. Xeones îşi revine cât de cât în simţiri şi, declarând că se află sub influenţa zeului Apollo, îşi cere scuze şi spune că povestea trebuie spusă aşa cum doreşte şi decretă zeul, nu aşa cum ar vrea sau ar simţi el. Prin urmare, Xeones îşi începe istorisirea cu momentul decisiv al vieţii sale, momentul în care el avea 11 ani, verişoara sa, Diomaca, doar 13 ani, iar cetatea lor, Astakos, a căzut sub asediul argivilor. Reuşind să scape amândoi, împreună cu un sclav orb, dar înţelept, pe numele său Bruxieus, Xeones şi Diomaca trăiesc câţiva ani în munţi şi în zone pustii, unde nu pot fi găsiţi de asaltatori, dar în cele din urmă vine şi momentul în care fiecare trebuie s-o apuce pe drumul său. Mai ales fiindcă moartea lui Bruxieus le deschide ochii asupra viitorului care îi aşteaptă. În timp ce Diomaca o apucă spre Atena, Xeones o apucă spre Sparta, hotărât să adopte stilul de viaţă spartan, cu toate bunele şi relele pe care acesta le implică.

main-qimg-839271e5afb8000db2fb2ed8c10c6661
De aici

Deşi cunoaşte faptul că, venind din exterior, nu poate fi privit ca Egal în rândurile spartanilor, ci cel mult ca perioikoi (om liber, dar non-cetăţean al Spartei), Xeo este hotărât să lupte alături de spartani, ştiind că modelul lor de viaţă dur, frugal, dar şi nobil şi curat, este exact pe placul său. Şi aşa trec 6 ani, timp în care Xeo se antrenează, dar se şi împrieteneşte cu spartanii Cocoşul (ilot, ca şi el), Alexandros (un băiat sensibil, cu suflet de poet, dar care mai târziu ajunge unul dintre cei mai curajoşi şi inteligenţi luptători spartani), Dienekes (care va ajunge stăpânul lui Xeo, călăuzindu-l totodată pe calea cea dreaptă în viaţă şi fiindu-i un mentor potrivit), dar şi cu doamna Arete, soţia lui Dienekes, o femeie blândă, dar şi pătimaşă, un spirit nobil care răzbate cu capul sus peste toate greutăţile vieţii.

Atunci când soseşte momentul luptei decisive, există mai multe scene cu neînfricatul rege Leonida al spartanilor, care face dovada curajului nemăsurat refuzând de 3 ori ofertele de armistiţiu ale persanilor, fiind hotărât să apere Elada până la capăt ştiind că bătălia finală nu va fi cea de la Termopile, ci mult mai târziu, în inima Greciei. Iar fragmentele dispersate pe ici, pe acolo în care apar alte figuri marcante ale epocii, cum ar fi campionii olimpici Polynikes, Alfeus sau Maron, nu fac decât să adauge şi mai multă substanţă şi chiar adrenalină atmosferei generale a romanului. Nu strică nici faptul că şi femeile sunt reprezentate destul de bine în această carte, în care e vorba despre bărbaţi şi afacerile lor, prin doamna Arete, Diomaca şi doamna Paraleia, mama lui Alexandros.

Nu ştiu ce altceva să mai spun, decât că Steven Pressfield ne oferă o incursiune detaliată, plină de suspans, magie şi adrenalină, în lumea elenă a secolului V î.Hr., prin care sunt aduse la viaţă personaje, senzaţii, mirosuri şi imagini care pot bate cu uşurinţă orice film pe care l-am văzut sau l-am putea vedea de acum înainte despre acea epocă!

logo20

Îi mulţumesc din suflet editurii ALL că a publicat acest roman şi că a avut binevoinţa să mi-l trimită spre recenzie, fiindcă am avut parte de o călătorie memorabilă printre paginile sale! Şi mă rog în continuare ca tot mai multă lume să afle despre el şi să-l citească, fiindcă este minunat!

***

FRAGMENTE

„Nicăieri pe câmpul de luptă nu şovăiseră aceşti spartani. Acum, chiar şi după vărsarea de sânge, disciplina lor îi păstra caşti şi no­bili, dincolo de orice împăunare şi lăudăroşenie. Nu prădaseră trupurile celor ucişi, aşa cum ar fi făcut cu nerăbdare şi bucurie soldaţii oricărei alte cetăţi, nici nu au ridicat trofee de trufie şi în­gâmfare din armele învinşilor. Ofranda lor austeră a fost un sin­gur cocoş, în valoare de mai puţin de un obol, nu fiindcă nu res­pectau zeii, ci fiindcă îi venerau şi considerau că e dezonorant să exagerezi cu exprimarea bucuriei de muritori faţă de acest triumf pe care li-l oferise cerul.”

„Medon i se adresă acum Aretei.
— Mai degrabă m-aş împotrivi cu mâinile goale unei leoaice în vizuina ei în loc să înfrunt mânia ta, doamnă. Nu se poate de­cât să-ţi lăudăm imboldul, ca soţie şi mamă, de a căuta să aperi viaţa unui nevinovat.”

„Doamna ştie prea bine că, dacă un bărbat, ca acest tânăr numit Cocoşul, este găsit vinovat de trădare şi executat, vlăstarul său masculin nu poate fi lăsat să trăiască, fiindcă dacă posedă cât de cât vreun simţ al onoarei, va căuta răzbunare când va fi la maturitate. Aceasta este legea, nu numai a lui Licurg, ci a fiecărei cetăţi din Elada, şi rezistă fără excepţie, chiar şi printre barbari.
 — Dacă asta crezi, atunci taie-i gâtul copilaşului acum.
 Arete păşi drept în faţa lui Polynikes. înainte ca alergătorul să poată reacţiona, mâna ei ţâşni către şoldul lui şi îi smulse xiphos-ul. Ţinându-l de mâner, înfipse arma în mâna lui Polynikes şi ridică pruncul, dezgolindu-i grumazul sub fierul ascuţit.
— Onoraţi legea, fii ai lui Hercule. Dar faceţi-o aici, la lumi­nă, unde pot vedea cu toţii, nu în întunericul atât de drag krypteiei.
  Polynikes îngheţă. Mâna sa căută să smucească sabia înapoi, dar strânsoarea doamnei nu voia să-i dea drumul.
— Nu poţi s-o faci? şuieră ea. Dă-mi voie să te ajut. Uite, am s-o înfig cu tine.
  O duzină de voci, conduse de a soţului ei, o implorară pe Arete să se oprească. Harmonia suspina nestăpânit. Cocoşul privea în continuare, tot legat, paralizat de groază.
În privirea doamnei era acum o ferocitate cum trebuie să fi avut Medeea când a ţinut sabia deasupra propriilor săi copii.”

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s