O dată pe an, îmi pune aceeași întrebare

Există o femeie în viața mea care, fără greș, an după an, îmi pune aceeași întrebare: „Ești cu cineva, când te măriți?” Tehnic vorbind, sunt două întrebări, dar hai, de dragul argumentului, s-o lăsăm așa. Nu, nu e vorba de mama mea, cum ați fi putut bănui. E o femeie mai în vârstă, cu care mă întâlnesc, de regulă, o singură dată pe an. Uneori de mai multe ori, însă întrebarea mi-o adresează doar o singură dată. Iar apoi, ca și cum mi-ar fi luat pulsul ca să-i ajungă până la anul următor, mă lasă în pace. O treabă care durează de cinci ani încoace.

Prima dată am fost consternată, aproape că mi-a stat mâncarea în gât. Cum își permitea să mă întrebe așa ceva de față cu toată lumea, fără a-mi fi foarte apropiată? A doua oară am fost uimită că n-a lăsat-o baltă de prima dată, dar i-am dat același răspuns. Speram să se liniștească, dar nimic. A continuat, ca un catâr bătrân, prea bătrân pentru a învăța lucruri noi. Acum aștept întrebarea cu o doză foarte mică de iritare și cu o doză imensă de amuzament. Da, mă amuz când văd că eu îi dau același răspuns, iar ei îi pică fața în același fel de absolut fiecare dată. Numai că anul ăsta am avut o mică revelație după momentul cu pricina.

Deși ne desparte nu o singură generație, ci un șir întreg de generații, aș putea totuși să încerc să-i explic DE CE-ul și CUM-ul. Dar mă tem că nu va înțelege. Nu va înțelege când îi voi povesti cum s-a terminat totul, cum am căpătat o teamă violentă de intimitate, atât sufletească cât și fizică, cum nu mai cred în conceptul de „iubire”, sau că, mă rog, acum mi se pare fluid ca dracu’ și nu vreau să mai am nimic de-a face cu el, nu va înțelege când îi voi povesti că cinci luni de zile din viața mea au fost parcă șterse cu buretele, singurele amintiri fiind sticlele cu vin din cameră și serile în care mă plimbam ca idioata pe străzile dubioase ale orașului, nu va ști cum să reacționeze când îi voi povesti în ce abis am căzut și ce întunecimi am văzut și cum am reușit să mă întorc de acolo, aceeași la exterior, dar niciodată aceeași pe interior, nu va putea să conceapă ideea că ceea ce altora le oferă o fericire fără margini și un sens în viață, pentru mine înseamnă un pericol imens la adresa echilibrului pe care m-am chinuit în toți acești ani să-l pun cap la cap și să-l protejez.

Nu, oamenii din generația ei nu pot înțelege toate aceste lucruri. Iar din noi două, eu aș fi idioata mai mare dacă aș încerca să i le explic. Și prin urmare, în fiecare an, fără greș, îmi pune aceeași întrebare. La care eu obișnuiam să zâmbesc stingherită și să mormăi ceva ininteligibil legat de soartă și săptămâna oarbă, dar la care de acum înainte îmi voi asuma un zâmbet sincer și îi voi spune că nu, nu sunt cu nimeni, și că nu, nu am în plan să mă mărit. În sfârșit presimt că o voi lăsa fără cuvinte. Și simt că în sfârșit îmi va oferi respectul pe care îl merit. Nu pentru că îi dau acest răspuns, ci pentru că acum știu ce să răspund, cu glas tare și imperturbabil.

Anunțuri

4 gânduri despre “O dată pe an, îmi pune aceeași întrebare

  1. notmyblogtoday

    Întotdeauna m-a stingherit această întrebare… Şi totuşi vine de la generaţia mai mare. Cred că în concepţia lor sensul vieţii pentru femeie trebuie să fie să se mărite ca să nască copii şi să îi crească. Ei nu ştiu că poţi să nu vreai acest lucru. Mai ales pentru o fată. Dar timpul se schimbă aşa cum gândirile tineretului şi principiile lor de viaţă, iar ei nu vor să accepte că noi ne dezlegăm de tradiţiile lor.

    1. Eu mi-am lăsat viitorul cumva descoperit, n-am zis niciodată că nu vreau copii, doar că deocamdată nu am în plan așa ceva în sensul că nu mi-am făcut un scop în viață din a mă mărita şi a turna copii. Iar oamenii ca ea nu înțeleg asta. Too bad.

  2. Ce sălășluiește în sufletul fiecăruia dintre noi nu o să înțeleagă nimeni pe de-a-ntregul niciodată. Poate să se apropie dacă își dorește, să încerce să empatizeze, să-i pese, sa-l doară însă nu o să poată cuprinde adevărată vibrație. Cat despre explicații date celor care știu că există doar o singură cărare prin viață chiar nu merită osteneala indiferent cât de apropiată sau nu e persoana respectivă, din experiență spun că indiferent câte argumente-i aduci, cine nu vrea să înțeleagă nu o să o facă pur și simplu.
    Răspunsul tău îmi place(seamănă cu al meu 😉) facem un lucru când simțim că trebuie făcut, nu când îl fac alții sau ptr că îl fac și alții.
    Ai grija de tine.😊

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s