Cum m-am apucat de citit!

Rareori îmi întorc privirea către ce a fost, fiindcă nostalgia copilăriei are un gust prea aparte pentru a-l strica cu trivialități și închipuiri. Prefer să rememorez sentimentele și senzațiile, mai degrabă decât evenimentele și cuvintele. Tocmai de aceea recunosc, cu oarecare rușine și, de ce nu, mirare, că eu probabil am început să citesc încă dinainte să învăț să spun pe litere.


Odată ca niciodată
, când aveam 4 ani, tronam în mijlocul patului alor mei și răsfoiam cărțile găsite de bunica mea în piața „de la ruși”, în care personajele principale se numeau Sașa și Vania și fugeau toată vara după aventuri prin lunca bunicilor de la țară, acompaniați fiind de un cățel drăgălaș al cărui nume l-am uitat. Pozele ca pozele, însă tatăl meu îmi spusese de atât de multe ori acea poveste, încât ajunsesem să dau paginile cu lentoare, ca un cititor cu ștate vechi, prefăcându-mă că înțeleg acele simboluri ciudate înscrise cu cerneală neagră pe pagina îngălbenită de vreme. În nici doi ani de la acel moment, pe la tarabele cu ziare, reviste și cărți școlare au început să apară mini-cărticelele cu povești Disney, iar eu am trecut de la răsfoitul cărților vechi rusești pentru copii, la răsfoitul cărților noi înțesate de imagini în culori vii care îmi desfătau privirile de copil visător cu prinți, prințese și povești de iubire nemuritoare. Iar eu în continuare mă prefăceam… atât de mult îmi doream să ajung odată la școală, ca să învăț literele și să citesc de una singură, cât mai mult! Ceea ce s-a și întâmplat, în curând.

625014966180902782980594-2236891-700_700
edițiile Mini pe care le colecționam și eu când eram mică (imagine împrumutată de pe okazii.ro)

Deși am spus că prefer să nu rememorez trecutul, niciodată n-am să uit ce vacanță de vară încărcată de magie, fiindcă altfel nu-i pot spune, am avut între clasa a I-a și clasa a II-a! De abia învățasem să deslușesc cuvintele, însă eram atât de însetată de lectură și de evadarea în lumile fantastice pe care le promiteau toate acele cărți frumoase, încât în curând începusem să trec de la 2-3 pagini pe zi, la 20 și chiar mai mult.

Și acum îmi aduc aminte cu ce emoție am pășit prima dată pe tărâmuri interzise (a se citi camera bunicii, în care nu aveam voie să intru când eram mică, de frică să nu sparg ceva 😀 ) și am descoperit colecția de Povești nemuritoare de pe șifonierul bunicii. Deși un copil liniștit, eram o zgâtie și jumătate când venea vorba de cărți. Bunica mi-a adus la un moment dat din camera ei o carte de Povești nemuritoare, și de atunci mi-a rămas întipărit în minte că e posibil să existe și altele acolo de unde apăruse prima. Iar într-o zi, mânată de curiozitatea specifică copiilor, am luat un scaun și m-am cocoțat pe șifonierul bunicii, unde am descoperit, aranjate după numărul apariției, aproape toate titlurile din colecția Povești nemuritoare. Cărți vechi, hărtănite, cu pagini îngălbenite, dar care pentru mine ascundeau universuri întregi de magie și frumusețe. Cărți pe care și mama mea și unchiul meu le citiseră de nenumărate ori în copilărie. Cărți apărute în anii 60 și păstrate cu sfințenie de bunica mea.

Citindu-le pe rând și apoi punându-le la loc, ca să nu se prindă posesoarea de drept 😀 , am ajuns să „trec” prin această colecție de mai multe ori, două veri de-a rândul, până când la un moment dat știam poveștile pe de rost și puteam să le recit din memorie aproape în întregime. Fiindcă între timp învățătoarea mea mă lăudase mamei mele că dețin un vocabular impresionant, de la cât de mult citeam, părinții mei au început să mă „îngroape” în cărți. Ceea ce pe mine, evident, nu m-a deranjat absolut deloc!

Prima mea carte mare am citit-o în vacanța de vară dintre clasa a III-a și a IV-a, număra mai bine de 600 de pagini, era în format mare, și conținea aproape toate poveștile fraților Grimm. O mai am și acum, așa îndoită, zgâriată și cu paginile puțin șterse, cum e ea, dar mi-am făcut singură o promisiune atunci când am terminat-o. Deși eram o copilă de doar 9 ani, mi-am spus așa: „cartea asta n-o dau la nimeni, o țin pentru când voi avea și eu copiii mei!”. Iar până acum am reușit să mă țin de promisiune. Până la urmă, prima iubire nu se uită niciodată! 🙂

Așa m-am apucat eu de citit, cu băieți ruși în uniforme de școlari, ce alergau vara pe câmpii înmiresmate însoțiți de un cățel flocos cu ochi ca de cărbune, iar mai apoi cu prinți și prințese Disney ce-mi încântau privirile și sufletul cu poveștile lor cu happy ending, și în cele din urmă cu basme populare românești în care eroii se războiau cu zmeii și rămâneau apoi să trăiască fericiți cu ilenele cosânzene până la adânci bătrâneți. Că am crescut și apoi am continuat să descopăr tot mai multe titluri, majoritatea cărți de beletristică, dar abundând de o altfel de magie, asta e deja o altă poveste, pe care o voi spune altă dată. Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa…

***

Nu mai e niciun secret de acum că Libris se numără printre librăriile mele online preferate! Reduceri cărora nu le pot rezista, transport gratuit la comenzi de peste 30 RON, dar mai ales o selecție foarte variată de cărți noi, dintre care majoritatea sunt cărți de beletristică! Ce-ți poți dori mai mult? ❤

***

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV-a a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

17097645_1307199722658986_509222178055779147_o

Anunțuri

2 gânduri despre “Cum m-am apucat de citit!

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s