Recenzie „Șarpele din inima mea” de Ofelia Prodan

Aș fi vrut să scriu recenzia asta de 1 decembrie, Ziua Națională a Românilor, dar am evitat să fac acest lucru deoarece aș fi umbrit cumva spiritul de sărbătoare care plutea în aer atunci. Vedeți voi, volumul de poezie despre care vă voi vorbi astăzi nu trebuie luat în derâdere, nu trebuie tratat cu ușurință, căci el poartă greutatea unei dureri prea mari care să poată fi exprimată în niște înșiruiri de cuvinte. Da, poeziile sunt înșiruiri de cuvinte, dar în același timp se simte mereu planând o umbră asupra lor, ca și cum ele în sine nu sunt de ajuns să exprime ceea ce se află în adâncuri. Azi, dragi cititori, strângem și scrâșnim din dinți, și vorbim despre „Șarpele din inima mea” de Ofelia Prodan (Polirom, colecția Cartea românească, 2016, 80 p.).

Cum am mai spus de atâtea ori pe blogul meu, nu am absolut nicio pretenție de critic literar, iar cu poezia românească contemporană am și mai puține tangențe decât poate mi-aș fi dorit. Totuși, acest lucru nu mă oprește să fiu absolut bulversată de o poezie bine scrisă, care izvorăște din cel mai adânc și cumplit infern al sufletului uman. Clinic vorbind, „Șarpele din inima mea” îmi pare defularea (și respectiv exorcizarea) unei perioade de ani întregi marcați de depresie și mai ales de ascunderea ei. Literar vorbind, acest volum mi-a stors propriul suflet ca pe o cârpă de șters pe jos, fără milă, fără să mă lase să-mi trag sufletul. Poeziile au fost dureroase, uneori chiar fizic, încât nu am putut să citesc toată cartea într-o singură sesiune de lectură. Mi-au fost necesare cam trei zile pentru a o putea parcurge în întregime. Poate fiindcă pe alocuri am întâlnit frânturi de sentimente în care m-am regăsit mult prea bine… Dar când am ajuns la sfârșit, așa epuizată și înfricoșată cum eram, singura concluzie pe care am putut s-o trag a fost că „Șarpele din inima mea” este și va continua să fie o bună bucată de timp de acum încolo unul dintre cele mai bune și mai frumoase volume de poezie pe care le-am citit vreodată.

Împărțită în trei secțiuni, intitulate „Good night, sweet prince!”, „Coșmarurile invadează lumea” și „Alienarea”, cartea prezintă practic deteriorarea aparenței de calm și de echilibru a stării mintale a poetei, trecând de la o durere dulce-amăruie, surdă, suportabilă, care răsare doar uneori din acel infern de care vorbeam la început, la o durere crâncenă, care și-a prins prada în gheare și refuză să-i mai dea drumul. Este un parcurs dureros de privit chiar și din exterior, mai ales fiindcă Ofelia Prodan are acel dar literar pe care eu l-am întâlnit doar arareori, și anume puterea sugestiei, reușind din două cuvinte și câteva semne de punctuație să-ți creeze o stare de rău fizic, ca și cum tu ai fi persoana care trece prin tot acel iad. Poate par prea implicată în această recenzie, dar adevărul acesta este: eu nu doar am citit poezia Ofeliei Prodan, ci am trăit-o pe pielea mea mijlocit. Și m-a durut, dar a fost și frumos tare.

Dacă vă așteptați la un happy-end sau ceva asemănător, îmi pare rău să vă dezamăgesc, „Șarpele din inima mea” nu are acest lucru în meniu. Însă dacă vreți să citiți o poezie contemporană puternică, frumoasă în tristețea ei, care nu arată, ci mai mult sugerează, atunci vă recomand acest volum sută la sută personal al Ofeliei Prodan. Este o carte ce merită citită și răscitită la anumite intervale de timp, ca o poveste înfricoșătoare, plină de groază și uimire.

***

Puteți găsi cartea pe LIBRIS și ELEFANT.

dscn3730dscn3731dscn3733

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s