Recenzie „Arta de a renunța cu stil, sau mai puțin înseamnă mai mult” de Alexander von Schönburg

Dragi cititori, știți scena aia din desenul animat Disney „Frumoasa și bestia”, când Belle se laudă că a citit cea mai frumoasă poveste? Adică asta:

18571005

Ei bine, fix sentimentul ăsta mi l-a lăsat și mie cea mai recentă carte pe care am citit-o, și anume „Arta de a renunța cu stil, sau mai puțin înseamnă mai mult” de Alexander von Schönburg. Pofta de a o citi mi-a venit urmărind o ediție a emisiunii online „Cartea de la ora 5” „prezidată” de Dan C. Mihăilescu, în care acest om al literelor, pe care eu personal îl respect enorm, a reușit să-mi trezească apetitul pentru o non-ficțiune de care nu credeam că mă voi atinge vreodată. Cum am ajuns să mă conving și singură, candoarea contelui german von Schönburg mi-a mers direct la inimă și nu am putut să nu-i dau deplină dreptate în (aproape) tot ce a spus între paginile acestei cărți!

Deși este împărțită în trei secțiuni care ar putea corespunde, în termeni de eseu, introducerii, cuprinsului și încheierii, cartea lui von Schönburg tratează o varietate de subiecte în care oamenii au mereu impresia că sunt „săraci”, că vor mai mult, că nu se pot abține să nu-și dorească mai mult. Nu vă pot declara că autorul „sparge” niște tipare sau că face dezvăluiri „uluitoare”, însă cu o eleganță și un șarm ieșite din comun reușește să arate cititorilor săi că, în cele mai multe cazuri, mai puțin chiar înseamnă mai mult, și că fiecare dintre noi dispune de „armele” necesare pentru a ne face viața un iad sau un rai.

alexander-von-schonburg_arta-de-a-renunta-cu-stil

Au fost capitole care mie, personal, nu mi-au dat lumea peste cap, ci doar mi-au confirmat un stil de gândire și de a trăi pe care eu le adoptasem de mult timp, însă au fost și pagini care efectiv m-au lăsat fără cuvinte. Uneori, ești atât de prins de iureșul vieții de zi cu zi, încât nu-ți poți rupe o oră doar ca să meditezi la sensul adevărat al unui gest, al unei năzuințe sau al unei priviri. Iar von Schönburg atinge niște puncte nevralgice ale societății haotice în care trăim astăzi, făcându-ne să ne punem întrebări despre absolut tot ce ne înconjoară. Pe alocuri se vede și mica prăpastie existentă între lumea pe care o descrie acesta, de la momentul conceperii cărții (2004-2005, presupun eu) și perioada noastră din prezent, dar vă pot spune că mai tot ce a prezentat acesta în carte este de actualitate și acum, în 2016. Ce înseamnă bogăția cu adevărat, care sunt oamenii cei mai fericiți și cei mai triști din lume, care sunt valorile unei vieți trăite cu semnificație și cu simțul împlinirii. În ceea ce mă privește, am avut câteva rezerve în anumite puncte ale cărții, dar judecând global, pot spune că „Arta de a renunța cu stil” m-a binedispus și m-a convins încă o dată că felul în care gândesc eu nu este unul nebunesc, ci unul complet conectat la realitate și la universul care mă înconjoară.

42645-org
Alexander von Schönburg

Ca să dau câteva exemple, von Schönburg vorbește, printre multe altele, despre această „fiță” modernă a mersului la săli de fitness scumpe, care sunt „la modă”, dar mai ales despre achitatul unui abonament, pentru a impresiona persoanele din jur pe care am dori să le impresionăm, și apoi evitatul mersului efectiv la sală. Pe când mersul în parc sau pur și simplu prin părțile mai liniștite ale unui oraș, în aer liber, are mult mai multe beneficii decât atmosfera închisă și sufocantă dintr-o sală de fitness la modă. Sau mai vorbește el, și aici chiar m-am amuzat, despre gastronomia modernă, de orice naționalitate, și despre chef-ii care se dau și peste cap doar ca să inventeze feluri de mâncare cât mai pompoase și cât mai arătoase, ignorând între timp gustul sau experiența intimă pe care o reprezintă degustatul unui fel de mâncare favorit (vezi povestea despre înghețata cu aromă de bacon… BLEAH! XD ). Dacă această carte ar fi fost scrisă în perioada mai recentă, a înfloririi Instagramului, sunt sigură că von Schönburg ar fi „atacat” și moda postării tuturor chichițelor gastronomice pe Insta, doar pentru a face să dea pe dinafară glandele salivare ale bieților nefericiți care își rătăcesc privirile asupra lor. Care nu se gândesc că poate imaginea face notă discordantă cu gustul. În fine, m-am amuzat copios citind o frază din Glosar, despre caviar: „Confiture de poisson! – marmeladă de pește – așa s-a răstit regele Ludovic al XV-lea, scuipând enervat.

Fiindcă doresc să evit cu orice preț să vă plictisesc, iată mai exact ce concluzie am tras eu din cartea lui Alexander von Schönburg: de ce trebuie să ne trăim viețile comparându-ne mereu cu alții, dorind mereu ceva ce nu puteam avea, ca în binecunoscuta pildă cu măgarul și morcovul, și DE CE să ne lăsăm fraieriți de reclamele agresive cu care suntem bombardați din toate părțile, doar ca să fim și mai nefericiți, când soluția unei vieți decente, liniștite și mai ales fericite este chiar la îndemâna noastră? A renunța la îmbâcseala consumeristă a vieții secolului XXI este într-adevăr o artă, și una cu care, din păcate, nu ne naștem. Însă o putem cultiva până la adânci bătrâneți, devenind din ce în ce mai fericiți pe măsură ce ajungem să o stăpânim din ce în ce mai bine.

***

P.S. Cartea a apărut la editura Baroque Books & Arts în 2016, și vă spun cu mâna pe inimă că a fost o reală plăcere să o citesc. Voi încerca cu siguranță și alte titluri ale acestui autor, apărute la aceeași editură!

***

Fragmente preferate:

Mi-am petrecut jumătate din viață în umbra unor oameni mult prea bogați și am rămas nefericit câtă vreme am crezut că aș putea fi fericit doar dacă aș avea banii „lor”. Numai când am reușit să pricep că am o viață, așa cum este ea, frumoasă, și mai ales că viața lor nu este viața mea, am început să mă relaxez. Bogăția ține de pretențiile fiecăruia și, doar când ajungi să înțelegi că majoritatea nevoilor sunt induse artificial și, cel mai adesea, stau în calea adevăratelor nevoie pe care le ai, atunci bogăția se poate transforma într-un țel tangibil, dar ușor diferit de imaginea picurată de publicitate.

[…]

Valoarea lucrurilor care oferă cu adevărat desfătare nu se poate măsura în nicio monedă. Un autentic obiect de lux nu poate fi înlocuit de nicio asigurare din lume, odată ce a fost pierdut. Spre exemplu, o scrisoare scrisă de mână. Sau un ex-libris unicat. Sau florile din grădina unei bătrâne doamne, care uneori îți permite să-ți faci singur buchetul. Sau parfumul compus prin amestec, după rețete personale. Sau obiectele lucrate manual. Sau plimbările solitare prin parc, în plină ninsoare. Sau înotul pe arșiță. Sau vinul păstrat de cel care ți-a dat viață, pentru ziua în care vei împlini cincizeci de ani. Așa cum spune prietenul meu Carl Laszlo în Chemare la lux, în 1960, luxul înseamnă „să ai ceea ce vrei să ai, și să renunți la tot ceea ce trebuie să ai”. Produsul de serie, noaptea într-un apartament de hotel, mașina scumpă – de fapt tot ceea ce poate fi cumpărat în promoții nu poate fi niciodată un obiect de lux, potrivit definiției.

Anunțuri

2 gânduri despre “Recenzie „Arta de a renunța cu stil, sau mai puțin înseamnă mai mult” de Alexander von Schönburg

    1. Da, mi-am dat seama și eu de asta. „Arta de a renunța” a fost prima carte de la ei pe care am citit-o, dar vreau să-i urmeze multe altele. O să le caut pe cele menționate de tine la biblio, dar dacă nu le găsesc, poate o să profit de una din ofertele elefant cu 50% reducere ca să mi le iau. Hehe! 😀

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s