Listă de lecturi pentru toamnă

Dragi cititori, mai este doar o zi, și apoi intrăm calendaristic în toamnă. Nu știu voi cum sunteți, dar eu sunt o cititoare „de dispoziție” și „de sezon” până în măduva oaselor. Îmi place să trec prin lecturi mai ușurele și mai plăcute vara, lenevind în curte, la umbră, pe șezlong, pe când toamna și iarna mi se par perfecte pentru a aborda lecturi mai greoaie, care au potențialul de a te răscoli până în adâncul sufletului.

Sinceră să fiu, până acum vreo 3 ani nu eram așa, însă probabil că vârsta își spune cuvântul. 🙂 Pur și simplu nu mai pot digera vara lecturi care să mă întristeze, sau să mă facă să simt că nu mai există speranță. Din acest motiv, acum că vara se termină și încep zilele mai scurte și ceva mai friguroase, și apetitul meu pentru lecturi cu substanță s-a redeșteptat. Prin urmare, iată o listă de titluri prin care aș vrea să trec în toamna asta. Vă avertizez că e posibil să nu duc nimic la bun sfârșit, dar parcă ideea de a mă organiza cumva îmi alină anxietatea. 😀

Pentru că avem 3 luni de toamnă, adică aproximativ 12 săptămâni în total, și eu voi alege tot 12 titluri pe care să le „atac” cu toate forțele de care sunt în stare:

N-am mai făcut un bookhaul de nici nu mai știu când, dar nici nu plănuiesc s-o mai fac. Cel puțin nu în viitorul apropiat. Motivul este că am tot cumpărat cărți faine, proaspăt apărute, dar pe care nu mă trage ața să le citesc acum. Și parcă m-aș lăuda aiurea. Însă „Homegoing” a ajuns la mine acum o săptămână și vreau neapărat s-o citesc în toamna asta. Cât mai curând, chiar! Este un roman de debut, ficțiune literară, dar toate recenziile sale pe care le-am citit o ridică în slăvi la puterea a șaptea, așa că sunt extrem de curioasă în ce-o privește! Nu a fost tradusă în română, de abia a fost lansată la ea acasă. Dar cred că ori Polirom, ori Humanitas o vor înhăța la un moment dat. 😉

file_1638158_tF093bp

O carte relativ micuță, dar care se pare că va avea un impact puternic asupra cititorului. Mai ales în cazul meu, fiindcă sunt femeie și pot înțelege mult mai bine prin ce trece personajul principal. Nu a fost tradusă în română, deși a apărut de ceva timp, dar sper din tot sufletul ca Epica sau Trei sau Arthur să preia titlurile scrise de Anderson. Nu de alta, dar au rating-uri astronomice pe GR și par extrem de interesante și de bine scrise!

speak

Deși am primit-o cadou de ziua mea, în ianuarie, nu m-am atins de ea până acum. Am tot așteptat să vină toamna, sinceră să fiu. 😀 Am înțeles că romanul ar abunda de metafore și subtilități, așa că am nevoie de multă liniște și cât mai puține distracții în jurul meu ca să mă pot concentra asupra lui așa cum trebuie. Mai ales fiindcă a câștigat Premiul Pulitzer în 2015! Cartea a fost tradusă în română chiar anul acesta, la editura Humanitas. O găsiți aici.

toata-lumina-pe-care-nu-o-putem-vedea_1_fullsize

Un alt roman care promite să-și sfâșie cititorul. O am de un an și ceva, și cred că a cam venit momentul s-o iau la citit. Mă rog din tot sufletul ca traducerea să fie bună și să păstreze tonul textului în original, care am înțeles că ar fi neînflorit, dur, chiar vulgar pe alocuri. Vom vedea. Cartea a fost tradusă la editura ART. O găsiți aici.

culoarea-purpurie_1_fullsize

Cred că titlul spune totul, de fapt. Plus că e considerat un roman clasic de acum, și pe bune dacă nu trebuie să încep să citesc mai multe romane clasice! Dar așa, ca informație suplimentară: cartea a apărut în colecția Cele mai frumoase romane de dragoste, pe care le puteți lua în fiecare marți de la chioșcurile de ziare cu numai 15 lei. Colecția este publicată de editura Litera.

toamna-timpurie-700x700
via literaturapetocuri

Păi se putea fără un pic de urban fantasy?! 😀 Printre atâtea titluri care atârnă greu la „CV”, merge și o lectură ceva mai plăcută, în care să mă pot afunda cu totul. Citisem undeva că Laini Taylor este incredibilă în original și că traducerile, în orice limbă ar fi ele, nu reușesc să-i facă dreptate, dar prefer să-mi rezerv părerea pentru după lectură. Sper și eu la ce e mai bun! 😉 Cartea a fost tradusă la editura EPICA. O găsiți aici.

nascuta-din-fum-si-os_1_fullsize

Am cartea asta de un an și jumătate. Am fost atât de încântată când am câștigat-o la un concurs, de nu vă pot exprima în cuvinte! Însă, așa cum se întâmplă de obicei cu mine, atenția mi-a fost distrasă de alte chestii, și de „Laur” am uitat complet. Dar nu și de data asta! Sunt hotărâtă s-o citesc în toamna asta! Chiar dacă omit alte titluri din lista asta, pe „Laur” nu-l mai dau la o parte. Cartea a apărut la editura Humanitas. O găsiți aici.

862124

Ce spuneam mai sus despre romanele clasice, se aplică și în cazul de față. Am citit prin facultate „Bel-Ami” de Maupassant, în original, și mi-a plăcut la nebunie, iar anul trecut am citit „Pierre și Jean”, care iarăși mi-a plăcut surprinzător de mult. De ce nu și „O viață”? Mai ales fiindcă o prinsesem la un preț foarte bun! 😀 Cartea a apărut la editura Litera, imprint Lira, în colecția Romanul de dragoste. O găsiți aici.

2046

În afară de „Rebecca” și „Hanul Jamaica”, nu mai știam alt titlu de du Maurier. Dar „Casa de pe țărm” am găsit-o la un preț de nimic pe elefant, și nu m-am putut abține să n-o iau. Subiectul pare foarte interesant, sper ca și execuția să fie reușită. Cartea a apărut la editura Orizonturi. O găsiți aici.

900346

Deși nu dețin cele două volume, le pot găsi la biblioteca din orașul meu fără probleme. Am vrut să le citesc mai demult, dar parcă nu aveam chef de roman grafic atunci. Însă acum chiar aș fi curioasă să văd dacă mă „descurc” să urmăresc povestea dintr-un roman grafic. Și mai ales dac-o să-mi placă! Volumele au apărut la editura ART. Le găsiți aici.

Cartea asta mi-a intrat în vizor de curând, când o prietenă mi-a povestit că i-a plăcut mai mult decât „Fata dispărută” de Gillian Flynn. Și am destulă încredere în gusturile ei ca să nu o mai amân pe termen nedefinit. Acum că urmează să fie lansată și ecranizarea, probabil că mi-o voi tot închipui pe Emily Blunt în rolul fetei din tren. Așa-s eu, mai ciudată. 😀 Cartea a apărut la editura Trei, în colecția Fiction Connection. O găsiți aici.

fata-din-tren_1_produs

Niște SF din când în când n-a stricat nimănui! 😀 Am cumpărat cartea imediat ce-a apărut în traducere (nouă), la preț întreg, și plănuiam s-o citesc chiar atunci, dar am picat fără să vreau într-un reading slump din care cu greu m-am mai ridicat. Dar nu contează, important este că ea a stat pe raft cuminte și m-a așteptat răbdătoare. Asta-i partea frumoasă a cărților, sunt mereu acolo când ai chef și timp pentru ele. 😉

john-scalzi---brigazile-fantoma---c1

Cam acestea sunt titlurile pe care plănuiesc să le parcurg în toamna lui 2016. Măcar jumătate dintre ele să le citesc, și mă voi declara mulțumită. Asta fiindcă în general nu reușesc sub nicio formă să respect listele de lecturi pe care, culmea!, singură mi le aleg. Dar acum sunt hotărâtă!

Voi ce ați vrea să citiți în toamna asta? Vă alegeți cărțile în funcție de anotimp sau dispoziție, la fel ca și mine? Chiar mi-ar plăcea să aflu! ⭐

Anunțuri

2 gânduri despre “Listă de lecturi pentru toamnă

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s