Merg la Bookfest 2016!

Hehehe, mă simt atât de bine, de-mi vine să-mi ies din piele de fericire!! 😀 Dragilor, m-am hotărât oficial, și mi-am făcut pregătirile deja, să ajung la Bookfest și anul acesta! Din păcate, nu voi avea decât o singură zi la dispoziție (sâmbătă, 4 iunie) pentru a vizita standurile editurilor și pentru a lua parte la discuții și lansări de carte, așa că m-am gândit că ar fi bine să-mi fac un program al evenimentelor care mi se par mie cel mai interesante, ca să nu alerg pe acolo ca o găină fără cap, cum am făcut anul trecut. 😀

8362_983614408393989_398808091326968008_n

În 2016, Salonul Internațional de Carte Bookfest va avea loc între 1 și 5 iunie, cu program de vizitare de la 10:00 la 20:00, la binecunoscutul Romexpo, și va avea drept invitat de onoare Israelul. Dacă nu știți, în fiecare an este invitată o altă țară pentru a-i celebra literatura și cultura, iar în 2016 a venit rândul Israelului. Eu sunt sinceră și recunosc că în afară de Amos Oz nu am avut tangențe cu niciun alt nume literar din această țară, dar niciodată nu e prea târziu. Tocmai de aceea mă gândesc serios să iau parte la niște discuții cu invitați din Israel. Până nu mă iau degetele pe tastatură înainte, vă precizez că puteți vedea întreg programul Bookfestului aici. Și iată la ce evenimente mă gândesc eu să iau parte:

11:30 EDITURA HUMANITAS

Lansare de carte: Rosa Alchemica şi alte scrieri, de William Butler Yeats.

Participă: Mihaela Anghelescu Irimia, Andreea Răsuceanu şi Denisa Comănescu    .

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

12:00 EDITURA CUNUNI DE STELE

Lansare de carte: Povestea prințului Sobur, culegere de basme bengaleze, traduse din bengali de Amita Bhose.

Invitați: Adriana Crăciunescu, Elena Andronache.

Moderator: Carmen Mușat-Coman.

(SCENA AGORA, PAV. C5)

12:30 EDITURA HUMANITAS

Lansare de carte: 2084. Sfârşitul lumii, de Boualem Sansal.

Participă: Doru Mareş, Ioan Stanomir şi Denisa Comanescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

Cartea asta vreau neapărat s-o cumpăr!! A fost comparată cu „Supunere” a lui Houllebecq, doar că pare a fi mult mai bună și mai viscerală.

14:00 EDITURA HERG BENET

Lansare de carte: Rockstar, de Cristina Nemerovschi

(STAND C2/B01)

14:30 EDITURA NEMIRA

Lansare de carte: Trilogia Balcanică: Marea șansă și Orașul decăzut, de Olivia Manning. Prezintă Dana Ionescu și Marius Constantinescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

15:30 EDITURA VREMEA

Lansare de carte: Justițiarul, de Sergiu Someșan.

Invitați: Sergiu Someșan, Tudor Călin Zarojanu și Oliviu Crâznic.

Moderator: Silvia Colfescu.

(CAFENEAUA LITERARĂ BASTION, PAV. C1, BALCON)

 

16:00 Întâlnire cu istoricul FANIA OZ-SALZBERGER, coautoare alături de Amos Oz a bestsellerului Evreii şi cuvintele (Editura Humanitas Fiction), în traducerea Ioanei Petridean.

Participă, alături de Fania Oz-Salzberger: Madeea Axinciuc, Andrei Oişteanu și Ioana Petridean.

Amfitrion: Denisa Comănescu.

(SCENA AGORA, PAV. C5)

16:30 EDITURA POLIROM

Literatură turcă în Biblioteca Polirom: O ciudățenie a minții mele Burhan Sonmez, Istanbul, Istanbul.

Invitați: Aurora Liiceanu, Luminița Munteanu, Cristian Teodorescu, Bogdan-Alexandru Stănescu.

Moderator: Eli Bădică.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17:00 Întâlnire cu DROR MISHANI, autorul romanului Dispariţia (Editura Trei), în traducerea Luminiței Gavrilă. Eveniment realizat în colaborare cu Bookblog.

Participă, alături de autor: Magdalena Mărculescu, Bogdan Hrib și Andreea Chebac.

(STANDUL INVITATULUI DE ONOARE, PAV. C4)

18:00 EDITURA HUMANITAS

Eveniment Humanitas Fiction

Vor fi prezentate romanele: Toată lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr (Roman câştigător al Premiului Pulitzer pentru literatură 2015) și Zbor în jurul soarelui, de Paula McLain.

Participă: Radu Paraschivescu, Andreea Răsuceanu, Sandra Ecobescu, Dana Jenaru şi Denisa Comănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

Da… deci nu știu cât de realist este acest program, dar măcar am voință, nu? 😀 Sper, totuși, să prind cât mai multe evenimente, și să mă pot uita în voie la standul fiecărei edituri. Voi veniți la Bookfest? La ce eveniment ați vrea să participați cel mai mult? Ce vă incită curiozitatea cel mai tare?

Anunțuri

3 gânduri despre “Merg la Bookfest 2016!

  1. mi-ar place sa fi mers la Bookfest, dar nu am cum. locuiesc in Bacau si nu m-am organizat prea bine anul acesta. poate ne-ntalnim la anul, ar fi super fain:)

    1. Și eu am stat ceva timp pe gânduri dacă să mă duc sau nu, dar nu am rezistat tentației. Norocul meu este că fac doar 4 ore până la București din Galați. 🙂 Chiar mi-ar plăcea foarte mult să ne vedem la anul, întotdeauna e o plăcere să întâlnești fellow bloggers. 😉

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s