Recenzie „Colecționarul” de John Fowles

În toată viața mea de cititor, care în curând o să fie de 20 de ani, am întâlnit puține cărți care să mă fascineze și să mă pună pe gânduri așa cum a reușit „Colecționarul” de John Fowles. Mi-au plăcut foarte multe cărți, am adorat foarte multe cărți, însă puține au generat o fascinație care să-mi rețină atenția în felul acesta.

colectionarul-top-10_1_fullsize

Recunosc că prima oară când am auzit de Fowles a fost prin liceu, când profesoara noastră de engleză ne-a vorbit prima dată de „Magicianul”, un roman pe care mai apoi am și ajuns să-l citesc aproape în întregime, fără a înțelege mare lucru din el. Atunci am fost frustrată și supărată, m-am simțit depășită de situație, dar acum realizez că nu era momentul potrivit pentru o astfel de lectură. Eram prea „verde” pentru el. Acum, că am parcurs într-un final „Colecționarul” (zic asta, fiindcă îl am de ceva timp în bibliotecă…), „Magicianul” îi va urma în curând, cu siguranță. Sunt pregătită pentru a doua incursiune reală în opera lui Fowles. Bine, șșș, nu mai spuneți la nimeni, dar am avut în programa de facultate (anul 2) și „Iubita locotenentului francez”, dar probabil având în minte eșecul înregistrat cu „Magicianul”, am ocolit-o cu grație. Noroc că nu a picat la examen! 😀

Ca fapt divers, „Colecționarul” este romanul de debut al lui John Fowles, ceea ce m-a uimit și mai tare când am aflat, deoarece nu pare deloc a fi creația unui scriitor aflat la începutul carierei sale. Modul în care este construită și scrisă această carte m-a făcut să intru cu adevărat în atmosfera ei, să trăiesc alături de personaje și, cel mai important, să le înțeleg pe fiecare în parte. Deși pe Frederick nu am reușit, în cele din urmă. O să vă explic și de ce. Ideea principală este că Fowles a creat, după părerea mea, o bijuterie literară, iar succesul cel mai mare este dat de faptul că nu a avut nevoie de un tom cât o cărămidă pentru a face acest lucru, ci doar de 200 de pagini. Pe mine acest lucru m-a bulversat…

Un pic din intrigă

Frederick Clegg este funcționar la primărie, iar într-o zi îi surâde norocul și ajunge să câștige câteva zeci de mii de lire la pariuri. O adevărată avere. Frederick are în jur de 30 de ani, dar este timid, nu este sociabil, și trăiește cumva separat de orice înseamnă viața adevărată. Îi place să colecționeze lucruri, dar cel mai mult fluturi.

Miranda Grey este studentă la Arte Frumoase, este pasionată de noile curente din pictură și respinge tot ce înseamnă bariere, constrângeri și canoane în artă. Are un cerc de prieteni buni și provine dintr-o familie bună. Frumusețea ei nu trece neobservată de Frederick, iar în acesta începe să pâlpâie dorința de a și-o însuși, de a o „colecționa”.

În ciuda a tot ce vă închipuiți voi acum, vă spun că acest roman NU este DOAR despre un bolnav mintal care sechestrează o fată și îi face felul. Nici vorbă. Această carte se va juca cu mințile voastre și vă va duce pe piste greșite până în ultima clipă. Iar la acest aspect ajută faptul că romanul are două părți, fiecare scrisă la persoana I. În prima parte, Frederick își povestește fragmente din copilăria sa, își explică pasiunea de a colecționa fluturi, detaliază momentul în care s-a îndrăgostit de Miranda, și încearcă, în general, să-și explice motivația din spatele răpirii și sechestrării Mirandei. Scrisă într-un spirit de-a dreptul diabolic, această jumătate a cărții m-a făcut să înțeleg măcar o mică parte din modul în care raționează și simte Frederick. Sau cel puțin așa am crezut…

În a doua parte a romanului, vine rândul Mirandei să-și spună povestea, începând cu momentul răpirii sale. Fragmentele sunt scrise ca intrări în jurnal, însă un jurnal pe care Miranda îl ține ascuns pentru a nu stârni mânia lui Frederick. Pe măsură ce trec zilele, Miranda trece și ea prin toate stările posibile ale unei persoane ținute închise fără voia ei. Din păcate, și ea cade în aceeași plasă în care spuneam mai devreme că am căzut și eu: crede că începe să-l înțeleagă pe Frederick și astfel începe să plănuiască diverse evadări. Toate sunt soldate eșecului. Clegg are o inteligență care nu se lasă umbrită de sentimentele sale față de Miranda, ceea ce ne face pe noi, ca cititori-observatori din afară, să ne întrebăm: oare CARE sunt într-adevăr sentimentele sale față de Miranda? Îmi pare rău că mai multe lucruri nu vă pot povesti, dar aș strica misterul cărții, și chiar merită să-i acordați o șansă!

Ce veți mai găsi în carte

Critici aduse societății engleze din acea perioadă, mai ales asupra tratamentului diferențiat acordat claselor sociale (veșnica problemă: clasa de mijloc vs. clasa de sus), o poveste ciudată (de dragoste?) între Miranda și mentorul ei în ale picturii, multe momente pline de tensiune (sexuală?) între Miranda și Frederick (dar să nu cădeți în plasa lor!), etc.

Eu vă recomand din tot sufletul acest roman de debut al lui John Fowles și vă pot promite că nu vor exista momente de plictiseală. În 200 de pagini și un pic veți trăi intens și veți avea parte de răsturnări de situație cât pentru mult timp de acum înainte. Mi se pare cumva aiurea să zic acest lucru, dar nu am putut găsi niciun defect acestui roman! M-a încântat (deși mă cam lua cu rău de la stomac uneori), m-a fascinat, îmi va rămâne în minte mult timp de acum încolo! Sper ca și vouă să vă placă cel puțin la fel de mult!

Unde puteți găsi cartea:

în română:

LIBRIS

ELEFANT

BOOKCITY

CARTEPEDIA

în engleză:

THE BOOK DEPOSITORY

OKIAN

BOOKS-EXPRESS

***

“El pe mine mă vrea, înfățișarea mea exterioară şi nicidecum sentimentele sau inteligența sau chiar trupul meu. Nimic din ceea ce este uman.
E colecționar. De aici provine tot ce este mort în el.”
(Colecționarul – John Fowles)

P.S. Dacă ați citit cartea, ar trebui să știți că în 1965 a apărut și o adaptare cinematografică, în regia lui William Wyler (care a mai regizat „Roman Holiday”, „Ben-Hur” sau „Funny Girl”), cu Terence Stamp și Samantha Eggar în rolurile lui Frederick și Miranda.

The-Collector-33589_5

Anunțuri

2 gânduri despre “Recenzie „Colecționarul” de John Fowles

  1. Pingback: T5W: Favorite „Unlikeable” Protagonists (Protagoniştii antipatici preferaţi)

  2. Pingback: Cărţi de la Editura Polirom « Books, Movies, Tea and Unicorns

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s