Real Talk

12742818_1309890802361090_260960987303039804_n

O fi luna plină din seara asta, o fi altceva, habar n-am, dar mi-a venit așa un chef nebun să fiu sinceră cu voi, cei care-mi (mai) citiți blogul. Ei, și adevărul e cam trist, de natură să vă dezamăgească: se pare că nu sunt o atât de mare cititoare pe cât mă credeam. Nu, nici vorbă. Sunt instabilă în gusturile mele, ca o apă curgătoare. Mi-ar plăcea să fiu un lac adânc cu apă limpede, care ar luci splendid în lumina soarelui de dimineață, dar adevărul e că sunt un pârâiaș imprevizibil care poate mereu ori seca, ori ieși din matcă. Nu știu ce mi-a venit să mă compar cu apa, dar momentan asta mi se pare cea mai bună analogie.

De vreo două săptămâni sunt în ceva ce se numește „book slump”, adică o perioadă complet aridă în materie de lecturi. Nu pot citi nimic, nu mă pot concentra să citesc măcar o pagină întreagă, nu am stare deloc, și nici răbdare, pentru cărți. Vreau, chiar vreau să mă forțez să citesc, în sinea mea sunt conștientă de faptul că o absență îndelungată din universul cărților nu e un lucru bun, dar nu pot, pur și simplu. Poate am intrat deja în astenia de primăvară, date fiind temperaturile din ultima perioadă… Nu știu ce se întâmplă exact. În schimb, am dezvoltat o foame anormală pentru serialele asiatice. Mă uit la ele ca apucata, oricând prind un minuțel liber. Din păcate (pentru mine), știu motivul pentru care am dezvoltat obsesia asta în ultima perioadă, dar prefer să-l țin secret. 🙂 Toate ca toate, dar unele lucruri, după o anumită vârstă, sunt prea embarrassing ca să le zici pe șleau. Trebuie să lași omul să-și tragă propria concluzie. Și uite-așa am ajuns să urmăresc serial după serial, când japonez, când coreean, când taiwanez, când câte-un film filipinez, ca o disperată, de parcă știu că în curând o să dau colțul și nu mai am timp decât acum, pe ultima sută, să mă uit la ele. Pentru cineva din exterior (și chiar și pentru mine, uneori, când mă judec la rece), poate părea trist un astfel de comportament, dar eu sunt, și am fost dintotdeauna, și probabil voi continua să fiu mereu, o hedonistă convinsă. Dacă găsesc ceva ce-mi face plăcere (și nu aduce necazuri altor persoane), voi face acel lucru la disperare, până la epuizare, până când îmi găsesc un alt obiect al fascinației. Ce ziceți, cam multă sinceritate, nu? 😀

În altă ordine de idei, să vă povestesc de ce prefer eu să mă uit la seriale asiatice și de ce nu mai am răbdare deloc pentru cele americane. În primul rând, numărul de episoade. Cele asiatice au în jur de 16-20 episoade, fără un al doilea, un al treilea, un al cinșpelea sezon. Prin urmare, sunt foarte concentrate și nu ai efectiv când să te plictisești urmărindu-le. În al doilea rând, asiaticii pun în prim plan dinamica dintre personaje, felul în care interacționează ele, ce gânduri și ce sentimente le împing să reacționeze într-un anumit fel. Niciodată o privire sau un sărut nu sunt DOAR o privire sau DOAR un sărut. Nu. Fiecare gest are o semnificație anume. În serialele americane, personajele se combină, se despart, se sărută, se culcă împreună de parcă ar fi o rutină. Refuz să mă uit la așa ceva. Nu mă înțelegeți greșit, am avut de-a lungul timpului „n” seriale americane la care am încercat să mă uit, însă de fiecare dată renunțam după maximum 2 sezoane. Știți și voi, „vorba lungă, sărăcia omului”. Singurul care a reușit să-mi atragă atenția și să mi-o mențină a fost SUPERNATURAL, timp de 8 sezoane. Și apoi am renunțat și la el. Din motive evidente.

Dar divaghez la greu. Am vrut să fiu sinceră cu voi, și uite-așa am ajuns să recunosc că sunt dependentă de seriale asiatice. Și că de fapt cărțile nu-mi acaparează atenția așa cum aș fi crezut. Sau ați fi crezut. Oare asta mă face un blogger foarte prost, sau pur și simplu mă face om? I wonder… XD Voi ce alte plăceri „culturale” mai aveți în afară de cărți? Nu o să zic plăceri „vinovate” fiindcă nu sunt așa. Sunt doar plăceri și atât. 🙂 Mă refer la muzică, pictură, cinematografie, etc. Chiar aș fi curioasă să citesc comentariile voastre. A, și aveți și voi momente când efectiv nu puteți citi absolut nimic? Când vedeți o carte și vi se face greață, deși sunteți cititori?

בעיות-קיומיות-של-מלצרים-18

Anunțuri

2 gânduri despre “Real Talk

  1. Bună, Loredana!
    Părerea mea e că timpul în care nu ai chef/dispoziţie să citeşti valorează la fel de mult ca acela în care citeşti… E ca un somn (conştient) în care asimilezi cu adevărat ceea ce ai citit (ştii, oamenii de ştiinţă au demonstrat cum în timpul somnului ‘repeţi’ ce faci când eşti treaz şi, în felul acesta, înveţi dormind). Câteodată chiar ar fi rindicat să leneveşti, să mediteză, să ai alte ocupaţii decât lectura dar… s-o iei ca pe-o ‘criză’ prin care treci către o nouă etapă. Cu alte cuvinte, în perioada asta îţi încarci bateriile pentru un alt munte de cărţi! De fapt, cred că toţi cititorii trec prin aşa ceva…

    1. Foarte bine punctat! Probabil asta a fost problema cu adevărat, că am simțit cum intru în impas, dar n-am stat să mă gândesc că e ca un fel de pauză de recreere, după care voi reveni cu forțe proaspete și poftă și mai mare de lectură! Mulțumesc pentru părere și pentru vizita pe blog! 😉

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s