Recenzie „Alegerea” de Kiera Cass

AlegereaPrimăvara şi-a intrat în drepturi depline, cireşele de mai au început să prindă contur, iar eu am pornit în căutarea unor cărţi de vacanţă cât mai uşurele şi mai distractive, numai bune de lecturat în aer liber, la soare sau la umbră, în mirosul florilor de salcâm sau de tei, după preferinţe. M-am bucurat să descopăr că „Alegerea” de Kiera Cass este o astfel de carte, căci zilele trecute tânjeam cu disperare după o lectură care să-mi gâdile dorul de vacanţă, şi iată c-am găsit-o!

Alegerea” este primul volum dintr-o serie young adult foarte de succes la nivel internaţional, care numără până în prezent patru astfel de cărţi şi câteva colecţii de povestiri inspirate din aceeaşi lume, iar entuziasmul cititorilor pentru această serie a depăşit cu mult grupul de vârstă în care se încadrează adolescenţii. Deşi este prezentată ca o carte/serie pentru tineri, „Alegerea” este un pic mai mult de atât, întrucât asemănările destul de evidente cu poveştile clasice Disney şi cu faimoasa serie distopică „Jocurile foamei” de Suzanne Collins sunt de ajuns pentru a stârni interesul mai multor grupe de cititori, de toate vârstele. Neîndoielnic adolescenţii (şi mai ales adolescentele) se vor identifica cel mai bine cu personajele din această serie, însă subiectul cărţii şi temele abordate de Kiera Cass nu sunt deloc de ignorat.

Într-un ţinut care a purtat odată denumirea de Statele Unite ale Americii, în prezent numindu-se Illéa după unul dintre salvatorii săi, populaţia este condusă de monarhie şi se află constant sub ameninţarea atacurilor violente din partea rebelilor. Împărţiţi în opt caste, unde Unu reprezintă casta capetelor încoronate, iar Opt reprezintă casta cea mai de jos (scursura societăţii, practic), locuitorii acestei ţări sunt supuşi unui regim dintre cele mai dure la nivel psihic, de vreme ce doar naşterea determină casta de care un locuitor poate aparţine, iar trecerea de la o castă inferioară la una superioară se face cu foarte mare greutate, pe parcursul mai multor ani. Deşi aparent este o distopie uşurică, ce nu face nici măcar aluzie la ororile şi înfruntările psihologice din „Jocurile foamei”, „Alegerea” îşi are propria lume de sine stătătoare, clădită din temelii destul de solide, iar prima carte nu face decât să deschidă un întreg orizont de posibilităţi pentru următoarele din serie.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s