Recenzie / Review: Misiunea bufonului / Fool’s Errand – Robin Hobb (Omul Arămiu / Tawny Man #1)

RO
Yaaaay! În sfârşit am şi eu cu ce! XD Adică, am cu ce să mă prezint pe blog, într-o postare mai de Doamne-ajută. Hîhî! Okay, acum că primul val de extaz a venit şi a trecut, să purcedem, zic eu.

Dragilor,

misiunea-bufonuluiO atenţionare mai întâi. Dacă nu aţi citit trilogia FARSEER de Robin Hobb (la noi sub numele de „Ucenicul asasinului” – vol. 1, „Asasinul regal” – vol. 2 şi „Răzbunarea asasinului” – vol. 3, apărute la Editura Nemira în 2009, 2010 şi 2011) şi credeţi că aţi vrea s-o faceţi, atunci vă recomand să vă gândiţi de două ori înainte de a pune mâna pe „Misiunea bufonului”, primul volum din trilogia „Omul Arămiu” (Nemira, 2014), fiindcă această serie continuă seria Farseer şi evident că va fi un SPOILER MAJOR pentru Farseer. Like duh! În schimb, dacă vreţi să începeţi direct cu „Misiunea bufonului”, aşa cum am făcut-o eu, nu există nici un impediment real, vă garantez! Robin Hobb este atât de pricepută în a scrie o poveste, încât nu veţi avea goluri în istorisire pe care să simţiţi că nu le puteţi umple cu informaţii. Femeia asta e o vrăjitoare, vă jur! 😀 Am citit „Misiunea bufonului” cu o plăcere incredibilă, pe care n-o pot descrie în cuvinte! N-am mai simţit o imersiune totală într-o poveste fantasy de când am citit ultima oară Harry Potter, iar asta a fost acum câțiva ani buni. Dar hei, eu oricum nu prea citesc fantasy, deci sunt destul de uşor de lăsat cu gura căscată. Însă am o bănuială că Hobb nu e ORICE fel de scriitor de fantasy, e printre cei mai buni! Să vă spun şi de ce.

Firul poveştii din „Misiunea bufonului” este reluat la 15 ani după încheierea trilogiei Farseer, iar acum FitzChivalry Farseer este bărbat în toată firea (în jur de 32-35 de ani, după calculele mele), şi-a luat numele de Tom Badgerlock şi duce un trai liniştit, de fermier, într-o zonă plăcută şi retrasă, dintr-un ţinut la fel de plăcut şi retras. Dacă aţi citit cărţile anterioare, probabil ştiţi de ce. Dacă nu, aşa ca mine, atunci veţi bănui/vedea de ce. Viaţa lui Tom este îmbogăţită de prezenţa lupului său, Ochi Întunecaţi, de care acesta este legat prin Har, şi de a lui Hap (pe numele întreg Mishap), un băiat orfan de vreo 14-15 ani, de care Tom are grijă de vreo 7-8 ani. Tom îl vede pe acest băiat ca pe propriul său fiu. În viaţa din prezent a lui Tom mai apare, episodic, şi Starling, o femeie menestrel care îi mai aduce veşti din Buckeep şi care îi mai încălzeşte nopţile negre şi lungi, if ya know what I mean. 😀 Curând, însă, o întreagă aventură se pune în mişcare, iar Tom descoperă că traiul său liniştit nu mai este de ajuns pentru a împăca şi capra, şi varza. Astfel ajunge să pornească la drum înapoi spre Buckeep, oraşul copilăriei sale, pentru a-l „recupera” pe tânărul prinţ Dutiful, fiul reginei Kettricken, dispărut fără urmă. În ultimii ani, deşi regina interzisese vânătoarea şi uciderea celor cu Har (adică cei a căror magie constă în a stabili o puternică legătură spirituală cu un animal; de exemplu, animalul cu care s-a legat Tom a fost Ochi Întunecaţi, iar aceştia pot comunica de la egal la egal, printr-un fel de telepatie), se pare că asuprirea acestora continuă, iar comunitatea celor cu Har începe să clocotească din ce în ce mai tare. Prin urmare, toţi se tem că Dutiful are Har şi, aşadar, a fost răpit pentru recompensă, sau chiar ucis direct. Tom şi „stăpânul” său, Lordul Auriu, primesc sarcina de a-l găsi şi de a-l aduce înapoi la castel la timp pentru sărbătorirea logodnei prinţului cu narcesca Insulelor Străine (o alianţă strategică, evident). Cu cine, de ce, nu vă mai spun, descoperiţi şi singuri! Merită, mai ales, zic eu, dacă aţi citit şi trilogia Farseer. 😉

fitzchivalry_farseer_by_madamenyx-d8bwaah.png
FitzChivalry Farseer

Fiindcă e prima carte de Robin Hobb pe care am citit-o (nu pun la socoteală povestirea „Drumul spre casă” din „Epic. Legende fantasy”, pe care am citit-o pe la începutul anului), pot spune că mi-au cam picat plombele în faţa talentului, imaginaţiei şi stilului scriitoarei. Am mai zis şi înainte că nu obişnuiesc să citesc fantasy, dar totuşi, zic eu, nu orice carte fantasy ar putea stârni reacţia asta în mine. „Misiunea bufonului” a fost specială! Cred că cel mai mult m-a fascinat legătura dintre Tom/Fitz şi Ochi Întunecaţi, lupul său, fiindcă zău, cine nu şi-ar dori să aibă o astfel de comuniune cu un animal, să împărtăşească şi bune, şi rele, ştiind că acel animal va fi acolo la nevoie, no matter what! Apoi, am apreciat enorm faptul că, deşi nu am citit Farseer, am putut să urmăresc cu mare uşurinţă poveștile individuale ale fiecărui personaj, apoi să le pun cap la cap şi să văd întregul tablou. Hobb a strecurat pe ici, pe acolo, bucăţele de informaţii din trecut, care să ne ajute să umplem golurile din prezent, aşa că nu am simţit nici un fel de prăpastie între romane. În ceea ce priveşte descrierile, Hobb s-a dovedit o adevărată maestră, căci am putut să-mi închipui cu uşurinţă castelul, odaia Lordului Auriu, veşmintele specifice ale lorzilor şi ale servitorilor, peisajele din natură, totul. Textul curge cu o asemenea ușurință şi cu o forţă aparte, încât te simţi asaltat din toate părţile de mirosurile, culorile, senzaţiile acelei lumi. A fost rai cât am citit cartea asta, jur! În fiecare zi abia aşteptam să-mi termin munca, ca apoi să iau cartea în braţe şi să evadez în lumea lui Tom/Fitz. M-am ataşat cam prea mult de personaje, mai ales dată fiind vârsta mea de om cu mintea la cap (chipurile), astfel că am suferit enorm când s-au întâmplat nişte chestii la care mă cam aşteptam, dar totuşi speram să nu aibă loc. Eh, uite că au avut loc. Dar acum sunt parcă şi mai curioasă să citesc continuarea, să văd în ce direcţie o s-o apuce firul poveştii. NEMIRA, hai mai repede cu „Golden Fool”!! 😀

Vignette_FOOLS_ERRAND
Pisica vânătoare

Mai pe scurt, ca să-mi rezum părerea despre „Misiunea bufonului” la un singur paragraf, cartea lui Robin Hobb se poate adresa oricărui tip de cititor: mai rapid, mai lent, mai mult sau mai puţin obişnuit cu fantasy, sau deloc obişnuit cu fantasy, mai tânăr sau mai în vârstă. Este o adevărată încântare, oferind o evadare mult-aşteptată din cotidianul din ce în ce mai sufocant, promovând în acelaşi timp mai multe valori sănătoase de avut în vedere în viaţă: loialitatea, adevărul, prietenia, justeţea. Şi ca să v-o spun pe aia dreaptă, nu vreau să revin la Farseer, la un Fitz aflat între adolescenţă şi maturitate, super angoasat şi lovit de năpastele vieţii. Mai ales după ce am parcurs „Misiunea bufonului”. M-am cam îndrăgostit de Tom/Fitz cel din prezent. Şi de bufon. (V-am avertizat că nu-s normală şi mă ataşez prea tare de unele personaje. XD ) Vreau continuarea!!!


EN
Yaaay! I have another review for you, guys! Finally! 😀 My blog is no longer crying desperately for my attention. Hallelujah!

Dearies,

22758617A word of caution, first of all. If you haven’t read the Farseer Trilogy yet (Assassin’s Apprentice, Royal Assassin, Assassin’s Quest) and you think you might want to give it a go, then please don’t tackle Fool’s Errand first, as this would be a MAJOR SPOILER for the previous books. Duh! However, if you want to start with Fool’s Errand and go on from there, trust me that you won’t find it difficult at all to follow the storyline, the characters, the dynamics between them etc. Robin Hobb is a true master of this genre, and of storytelling in general, so there’ll be bits and pieces here and there helping you to fill in any gaps that you might have. It’s amazing, really, how she manages to mix her beautiful writing with a very well-thought writing strategy, in order to keep her readers on their toes to the very end. She may be a sorceress, who knows?! A sorceress of words, that is. 😀 But let’s see why I believe that.

Well, Fool’s Errand picks up the story 15 years after the events from the last book in the Farseer Trilogy, so we now have a full-fledged adult FitzChivalry Farseer (around 32-35 years old, is my guess), just living his quiet little life in a quiet little place, far from Buckeep and all the hustle and bustle of the civilized world. He now goes by the name of Tom Badgerlock, a small-time farmer, and his daily life is “spiced up”, so to speak, only by his wolf, Nighteyes, Hap (or Mishap, by his full name), a young boy of about 14-15 years old, that he took in some 7-8 years ago, and Starling, a female minstrel with whom Tom/Fitz shares the bed every now and then (not bad, Fitz, not bad at all!). Tom is pretty content with his life, even though his nights are tormented by his strong and addictive desire to use his Skill, which leaves him weak and craving for more. All in all, he is trying to make do with what he has. However, a series of events in the kingdom of the Six Duchies demands his attention, and his old friends, the Fool and Chade, require his assistance in helping out with royal business. Basically, he has to go and fetch young prince Dutiful, the heir to Queen Kettricken’s throne, as he has disappeared without and a trace AND he is suspected of being able to use the Wit, the old art of establishing a mental and spiritual link with an animal. As Tom/Fitz is also pretty desperate to offer Hap, whom he sees as his son, the possibility to study with a known craftsman and thus learn a trade and make his own life, he uses this reason to actually follow his heart, which calls him and Nighteyes to the castle of their younger years, and to a whole new adventure. Tom/Fitz becomes the servant of Lord Golden and together they leave in search of Prince Dutiful and the people who took him away from his mother, from his home, from his duties. Who, why, where, you’ll see when you read the book. IT.IS.AMAZING, you have to trust me on that!

amber_the_fool_lord_golden_by_teodoralaessa-d89963sNow, a few words on my favourite aspects of this novel. Since I have not read the Farseer Trilogy, nor do I intend to read it, especially after I’ve read Fool’s Errand, I must say that I was so very impressed with Robin Hobb’s attention to every tiny little detail. If, like me, you haven’t read the previous books and you want to start with this one, then it’s all good, because Hobb manages to drop bits and pieces of information every now and then, at all the important moments, so that you don’t miss anything. You’ll know everything you need to know about the characters, you will be able to follow the story and, most of all, you will understand the world created by Hobb without any problems whatsoever. I know I did. As for the characters, I really loved Tom/Fitz’s personality (so well-developed, so complex and so… real!), the fool’s “new clothes”, if ya know what I mean, the storm going on inside Dutiful’s mind and soul, etc. Because I haven’t read the Farseer Trilogy, I was pretty taken aback by this special relationship that Fitz and Nighteyes have between them. It made me so nostalgic and all I wanted, while reading this book, was to find an animal that could understand me and treat me like their equal, while I’d do the same. It’s fantasy, but so well-written, that it almost seemed real sometimes (a reaction equalled only by the Harry Potter books, which I read like crazy a few years ago; I used to dream about being at Hogwarts and being buddies with Harry, Ron and Hermione… oh, the good ol’ times 😀 ). All I wanted every day, after finishing my workload, was to curl up in bed with this book and escape to Fitz’s world and to go on amazing adventures (though, sadly, not all of them had happy endings… this is NOT a spoiler!). I may have developed an unnatural obsession for the fantasy genre. Help! XD

fitz_and_nighteyes__wit_bond__by_sophiealteaki-d6uqxu9But seriously now, if I were to sum up my opinion of this book in only a paragraph or so, I’d say that Robin Hobb’s talent, imagination and style left me K.O. I won’t even count her story, Homecoming, which was included in the Epic. Legends of Fantasy anthology that I read earlier this year and absolutely LOVED, when I say that Fool’s Errand is one of the best “escapist” books that I have ever read, fantasy or not. I was completely immersed in the story, I suffered when bad things happened to the characters (no joke, I was a Grinch for a whole day when something big and bad happened to one of the characters…), I laughed at Nighteyes’s witty comments and I fell in love with the world created by Hobb. I mean, who the hell does not want to have the Wit and link themselves to an animal, for good and for bad, knowing that that animal will always have their back, no matter what?! I do! I definitely do! All I can hope for is that it won’t take too long for the second book to be translated into Romanian, since this is how I started reading it and this is how I want to finish reading it. Fingers crossed! Final advice: read the book, READ IT! It doesn’t matter what kind of reader you are, it will be a hell-of-a-ride and you won’t ever want to get off!

talesofdragons
Fitz, the Fool and Nighteyes

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s