Amintiri din studenţie

Dearies,

cum programul meu a fost destul de încărcat în ultima perioadă, nu am mai avut timpul sau cheful necesar să termin vreo carte (deşi am început vreo 5 sau 6… oops… 🙄 ), deci nu am nicio recenzie pregătită pentru voi. How-EVER, m-am gândit, m-am răzgândit, şi până la urmă mi s-a aprins beculeţul cu idei. Mai pe scurt, mi-am amintit de acele vremuri binecuvântate din studenţie, când la cursuri mă aşezam în ultima bancă şi citeam pe şestache, neuitând, desigur, să ciulesc o ureche şi la vorbele profesorului, în caz de. Dar acel caz nu s-a produs niciodată, aşa că am citit în prostie în ultima bancă a diferitelor amfiteatre în care mi-am făcut veacul de studentă, atât cărţi din programă, cât şi cărţi mai pentru sufleţelul meu, aşa. Ei bine, într-o perioadă aveam o „manie” interesantă: îmi notam într-un carneţel micuţ toate citatele faine din cărţile pe care le citeam eu în momentul acela, iar zilele trecute chiar l-am găsit aruncat într-un colţ uitat al biroului. Aşa că l-am scos de la naftalină şi am recitit cu o plăcere reînnoită acele cuvinte, simţindu-mă iarăşi ca în perioada studenţiei: agitată, nesigură, emotivă şi însetată de cunoaştere. Vă las cu aceste citate, pe care sper să le primiţi cu bucurie, şi vă recomand cu mare căldură toate cărţile din care au fost luate. Mie cu siguranţă mi-au plăcut enorm! 😀

„Primii pelerini şi-au făcut din inimă catedrală. Ei înşişi erau templul, un templu ce nu se ridicase cu braţele. Biserica lui Dumnezeu.” (Scris pe trupJeanette Winterson, Humanitas, colecţia Raftul Denisei, 2008)

scris_pe_trup

„Dragostea este un cămătar din cale-afară de neîndurător.” (Departe de lumea dezlănţuităThomas Hardy, LEDA, 2007)

Departe-de-lumea-dezlantuit

„Fiinţele cele mai curate nici nu bănuiesc în ce drame sunt amestecate în fiecare zi, în fiecare noapte, şi ce buruieni otrăvite încolţesc sub paşii lor de copil.” (Thérèse DesqueyrouxFrançois Mauriac, Curtea Veche, 2010)

978-606-588-012-2_4

„No art is possible without a dance with death.” ; „And Lot’s wife, of course, was told not to look back where all those people and their homes had been. But she did look back, and I love her for that, because it was so human.” (Slaughterhouse-FiveKurt Vonnegut; Abatorul cinciKurt Vonnegut, ART, 2014)

9780099800200 bookpic-abatorul-cinci-14770

„Şi după ce ea a adormit brusc, ca o tânără fată obosită, întinsă lângă el şi minunată în lumina lunii care-i lumina tunsoarea nouă, frumoasă şi ciudată, aşa cum dormea pe o parte, se aplecase deasupra ei şi-i spusese încet: – Sunt alături de tine. Indiferent ce altceva mai ai tu prin cap, sunt alături de tine şi te iubesc.” (Grădina RaiuluiErnest Hemingway, Polirom, 2009)

gradina-raiului_1_fullsize

„Dragostea luă harpa vieţii şi pişcă toate corzile cu putere,

La atingerea degetelor ei magice, coarda egoismului se rupse.” (Alfred Tennyson, nu mai ştiu de unde e citatul…)

portrait
Alfred, Lord Tennyson (Click pe poză pentru opera integrală!)

Cam atât pentru azi. Sper că v-am făcut curioşi! Zile cu soare şi bună dispoziţie!

tumblr_mwvu4db1q01t1zx3go1_500

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s