Recenzie film – Teenage Dirtbag (2009)

tumblr_mjptyoklw21rztepfo1_500Probabil că nu ar trebui să scriu postări chiar ATÂT de personale, dar atunci când vorbesc de mecanismele interioare ale sufletului meu, nu am ce face. Chiar nu am ce face. Sunt lucruri care pătrund adânc în inima mea şi refuză să mă părăsească, chiar şi atunci când eu le implor să plece, să-mi lase acea stare de pace de dinainte. În general, astfel de lucruri nu sunt cele veşnic optimiste, cele „preţioase” sau strălucitoare, ci fix cele mai triste şi mai deprimante, combinate cu o frumuseţe care doare în intensitatea ei. Vedeţi voi, nu sunt o persoană uşor de impresionat, în sensul că îmi plac foarte multe lucruri, foarte mulţi oameni, dar iubesc extrem de puţine lucruri, extrem de puţini oameni. Nu am fost niciodată genul de persoană „lipicioasă”, care să te strângă în braţe, să te facă să te simţi centrul pământului atunci când clar nu eşti. Nu. Dacă vei fi vreodată centrul pământului pentru mine, vei şti. Şi probabil numai tu o vei şti. Dar divaghez… Punctul focal al acestor vorbe (poate) fără noimă este faptul că mă fascinează gesturile extrem de subtile şi extrem de puternice de afecţiune, dintre două persoane care se iubesc. Dacă vârsta acestor persoane este vârsta adolescenţei, atunci şi mai bine, inima mea deja este frântă, în cel mai bun sens cu putinţă. Poate fiindcă m-am identificat puţin cu personajele din Teenage Dirtbag, vreau să vă spun mai multe despre acest film şi să vă împărtăşesc experienţa mea personală cu el. Căci m-a marcat, şi continuă să mă marcheze.

10895109_800Teenage Dirtbag este un film din 2009, inspirat cică din fapte reale, cu Scott Michael Foster (poate îl ştiţi din serialul Greek sau poate mai recent din rolul lui Kristoff în Once Upon a Time) şi Noa Hegesh în rolurile principale. Despre ce e vorba? Ea, fata perfectă şi populară, majoretă şi studioasă, îi atrage (negativ) atenţia unui El, cel mai mare „loser” din şcoală. În urma unei scene absolut greţoase, El o întreabă „şi, ce părere ai?”, la care Ea „despre ce?”, la care El „despre mine”, la care Ea „n-am nicio părere despre tine”. Asta se petrece la începutul anului şcolar. Ei bine, din acest punct înainte, El face tot posibilul să fie remarcat de Ea, la început cât mai grosolan cu putinţă, dar apoi lucrurile iau o altă turnură şi totul se schimbă. Well, de ce am fost atât de profund afectată de acest film? Este ca o rană sângerândă în sufletul şi în mintea mea, chiar şi la atât de mulţi ani după ce l-am văzut prima oară (prin 2010). Nu exagerez deloc, mind you. Ba chiar nu găsesc cuvinte destul de puternice încât să descriu cu adevărat ce simt de fiecare dată când îl revăd… Este realist, este visceral, îţi întoarce stomacul pe dos, te dă cu fundul de pământ, te ridică la ceruri şi apoi… te cam lasă în aer. Depinde de tine dacă vrei să rămâi acolo, în starea aia frustrantă de incertitudine, sau dacă vrei să cobori şi să tratezi totul cu indiferenţă. Dar pe cine mint eu aici? Indiferenţa este imposibilă.

Ca să nu mă credeţi crazy de tot (fiindcă puţin tot sunt), să vă spun mai pe şleau DE CE, pur şi simplu. E o dramă adolescentină, dar fără elementele care să o identifice drept o dramă adolescentină. E o poveste romantică până la ceruri şi înapoi, dar e un romantism care şochează prin profunzime, deşi nu au loc gesturi grandioase sau declaraţii de dragoste eternă. E o tragedie superbă, care îţi umple ochii de lacrimi atât de tristeţe, cât şi de bucurie. Bucurie pentru frumuseţea unor sentimente aparent neîmpărtăşite. E un omagiu absolut adus angoasei adolescentine, pe care o surprinde cu o măiestrie înmărmuritoare. Dragilor, nu degeaba se spune că viaţa bate filmul. Dacă filmul acesta e într-adevăr inspirat de fapte reale, atunci Thayer Mangeress, în toată nebunia lui uluitoare şi fascinantă, este de un trilion de ori mai bun, mai atrăgător şi mai profund decât toţi eroii fictivi ai romanelor de dragoste din lumea asta.

teenage-dirtbag-teenage-dirtbag-35391447-500-593Un băiat neînţeles, supus unei torturi mintale şi fizice constante din partea unui tată şi a unui frate degeneraţi, care învaţă ce e dragostea şi care iubeşte cu toată forţa de care este în stare. Dar mai important, care iubeşte ca un bărbat. Iar ea, deşi fată sufletistă şi intrinsec sensibilă, îşi găseşte puterea în ignorarea acestor sentimente noi şi înfricoşătoare, preferând să-şi extragă „seva” din păstrarea aparenţelor şi călcarea în picioare a unei iubiri ce abia înfloreşte. Amber nu este nici ea eroina unei romanţe, ci o fată adolescentă reală, cu fricile ei, cu slăbiciunile ei, cu durerile ei. Dacă povestea dintre Thayer şi Amber se va sfârşi pe placul vostru sau nu, veţi afla numai vizionând Teenage Dirtbag. Dar trebuie să ţineţi minte un singur lucru: în realitate, dragostea, oricând de profundă, îşi are limitele ei. Iar dragostea unui suflet adolescent este cea mai capricioasă dintre toate. Şi cea mai frumoasă. Şi cea mai dureroasă. Hence, the purest beauty is born, from the sadness of love and unrequited feelings…

10413342_10206035380670205_6345784804424236785_n

Anunțuri

3 gânduri despre “Recenzie film – Teenage Dirtbag (2009)

  1. Pingback: Recenzie „All the Bright Places” de Jennifer Niven « Books, Movies, Tea and Unicorns

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s