165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu!

Mihai_EminescuRecunosc, nu am slăbiciuni pentru foarte mulţi scriitori, însă Mihai Eminescu s-a numărat, de când mă ştiu, în categoria celor de care îmi pasă cu adevărat, ca şi oameni. În general, tind să ignor persoana scriitorului şi să-mi concentrez întreaga atenţie asupra lucrărilor sale, însă pe Mihai Eminescu nu prea am avut cum să-l ignor… Am crescut cu basmele şi poeziile sale cumplit de romantice şi chiar erotice, iar în perioada gimnaziului, când îmi plăcea să cred că şi eu am talent la compus poezii, am avut chiar un mic crush pentru el. XD Crazy, right? What can I say, Mihai Eminescu a fost primul poet de care m-am îndrăgostit şi, cel mai important lucru, cu care m-am identificat. De exemplu, în liceu am studiat şi Nichita Stănescu, însă atunci, la vârsta aceea, m-a lăsat rece. Am încercat să mi-l aduc mai aproape de inimă, dar zău că n-am reuşit! Am început să-l recitesc şi să-l iubesc abia prin perioada facultăţii. În schimb, eram înnebunită după Eminescu, Bacovia şi, şoc şi stupoare, Arghezi! Aceştia mi-au marcat adolescenţa în ceea ce priveşte poezia. Iar Eminescu a strălucit cel mai tare. Şi continuă încă să strălucească, cel puţin pentru mine…

Iată cărţile cu care am crescut eu (vă dau dezlegare la râsete şi chicotituri, că doar sunt şi eu conştientă de starea cărţilor ăstora! dar e totuşi un semn că au fost iubite şi răsfoite până la disperare, mai ales de mine… ca să nu mai zic că sunt moştenire din familie, deci eu n-am fost prima generaţie care le-a „atacat”):

DSCN3057

DSCN3058

LA MULŢI ANI, Mihai Eminescu! Chiar dacă generaţiile din ultimii ani te desconsideră, sunt sigură că frumuseţea operelor tale va dăinui în timp!

P.S. Cât îmi doresc ca programa şcolară să se schimbe radical şi să fie discutate (nu analizate aiurea, pe temeiuri inexistente) poeziile cu adevărat frumoase ale lui Eminescu… Opera lui e atât de vastă şi atât de interesantă, încât cu siguranţă se poate găsi ceva care să capteze atenţia elevilor. Chiar şi acum, la atâţia ani de la terminarea liceului, descopăr înţelesuri ascunse în poeziile lui Eminescu. Este fascinant, pe bune dacă nu!


De câte ori, iubito…

De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă – o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre pluteşte cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai singur mă-ntunec şi îngheţ,
Când tu te pierzi în zarea eternei dimineţi.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s