Recenzie „Grădina ceţurilor din amurg” de Tan Twan Eng

cameron-highland-600

“I have become a collapsing star, pulling everything around it, even the light, into an ever-expanding void. Once I lose all ability to communicate with the world outside myself, nothing will be left but what I remember. My memories will be like a sandbar, cut off from the shore by the incoming tide. In time they will become submerged, inaccessible to me. The prospect terrified me. For what is a person without memories? A ghost, trapped between worlds, without an identity, with no future, no past.”

gradina-ceturilor-din-amurg

Vă arătam aici book haul-ul meu care includea şi cărţi de la biblioteca din oraşul meu, Biblioteca Judeţeană V.A. Urechia, printre care se afla şi „Grădina ceţurilor din amurg” de Tan Twan Eng. M-am bucurat enorm când am găsit-o la bibliotecă, fiindcă îmi doream de foarte mult timp s-o citesc şi să văd dacă e chiar atât de bună precum zice toată lumea. Ei bine, lăsaţi-mă să spulber misterul: DA, este! Este superbă, de fapt, o adevărată bijuterie de roman, care m-a făcut să trec prin cele mai diverse stări emoţionale, care m-a făcut să gândesc şi să-mi tot pun întrebări legate de felul în care evoluează istoria şi omul, în general.

Cartea am citit-o cam într-un interval de-o săptămână şi, deşi am adorat-o, am simţit nevoia s-o parcurg cu grijă şi cu foarte mare atenţie. Este un roman ce trebuie savurat, în doze mici, puţin câte puţin în fiecare zi. Este un roman ce trebuie interiorizat, trăit pe propria piele pentru a-i putea cunoaşte şi aprecia adevărata valoare. Să vă spun şi de ce.

Timp de vreo şapte zile, am văzut lumea prin ochii lui Teoh Yun Ling, o judecătoare ajunsă pe la 60 de ani (am bănuit eu), care este nevoită să se pensioneze din cauza unei boli care îi atacă creierul şi care îl va face să se deterioreze până când femeia va uita să citească, să scrie sau să vorbească. La îndemnul unui prieten foarte bun, aceasta se hotărăşte să-şi pună pe hârtie toate amintirile importante pe care le-a acumulat de-a lungul timpului, adică povestea sa de viaţă. Astfel, romanul începe cu adevărat, iar farmecul său învăluie cititorul precum „ceţurile din amurg”.

Acţiunea se petrece în Malaezia, în prezent, însă amintirile lui Yun Ling transportă cititorul în diverse momente cruciale din trecut, fie din punct de vedere al istoriei personale a femeii, fie din punct de vedere al istoriei în general. Aflăm că Yun Ling este supravieţuitoarea unui lagăr japonez de muncă forţată, din perioada când japonezii invadaseră Malaezia, spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, că sora sa mai mare s-a aflat în acelaşi lagăr, dar că nu a reuşit să scape. Aflăm că ultima promisiune pe care Yun Ling i-a făcut-o surorii sale a fost să construiască o grădină japoneză, întrucât aceasta din urmă era fascinată de Sakuteiki, arta construirii grădinilor. Aşadar, pe la vârsta de 28 de ani, după o perioadă de timp petrecută ca procuror investigator al crimelor de război, Yun Ling ajunge să-l cunoască pe faimosul Nakamura Arimoto, cel mai cunoscut şi apreciat grădinar japonez, fost grădinar al împăratului Hirohito al Japoniei. Stabilit în Malaezia, acesta locuieşte retras în Cameron Highlands, o zonă muntoasă, într-o grădină pe care o începuse cu ceva timp în urmă dar nu o mai terminase: Yugiri (Ceţurile din amurg). Yun Ling apelează la acesta pentru a-i construi o grădină surorii sale, Arimoto acceptă cu foarte mare dificultate, şi astfel se naşte o relaţie foarte bizară, dar şi foarte frumoasă, de prietenie şi dragoste între cei doi. Scenele dintre ei sunt specifice culturii japoneze, dacă sunteţi familiarizaţi cu ea: cei doi ajung să se înţeleagă din priviri, din gesturi, fără cuvinte de prisos. Întrei ei există armonie, dar şi o disonanţă subtilă, reieşită mai mult din faptul că Arimoto este japonez, iar Yun Ling a suferit enorm de pe urma ocupaţiei japoneze. Merită să urmăriţi acest tangou de spirite, culturi, personalităţi şi inteligenţe dintre cei doi.

Mai departe nu ştiu sigur ce să vă spun, fiindcă doar aş strica plăcerea lecturii acestei cărţi. Întotdeauna când citesc o carte despre care pot spune că este „epică”, cuvintele mă părăsesc fără drept de replică. Există scene de război destul de explicite, există multă cruzime, există şi foarte multă dragoste, şi o sumedenie de simboluri şi întrebări ce aşteaptă răspuns. În ceea ce priveşte personajele, există o gamă destul de largă de caractere atât feminine cât şi masculine, din care cititorul îşi poate alege preferatul. Voi recunoaşte că pe lângă Teoh Yun Ling, foarte mult mi-a plăcut şi m-am ataşat de Magnus Pretorius, prieten foarte bun din tinereţe al tatălui acesteia şi cel care o pune în legătură cu Aritomo. Magnus este o forţă a naturii, deşi acţiunile sale nu sunt atât de impresionante pe cât aţi crede. Magnus impune respect, admiraţie şi frică, dar nu prin violenţă, ci printr-un amestec de blândeţe şi stricteţe, care îl face să fie iubit de toţi culegătorii de ceai aflaţi în serviciul său (Magnus deţine plantaţia de ceai Majuba, şi este printre cei mai respectaţi oameni din Malaezia la momentul acela – vedeţi citatul în care apare el în postarea Let’s talk tea!). Dacă-mi permiteţi un moment de fangirling, Magnus ROCKS! 😀

cameron-highlands-boh-tea-plantation-2

Romanul se desfăşoară pe trei planuri, cu mici excepţii, iar acestea sunt: prezentul, când Yun Ling este în vârstă şi se întoarce la Yugiri pentru a readuce grădina la frumuseţea de altădată, ca un ultim omagiu adus lui Arimoto precum şi surorii sale; trecutul, când Yun Ling are în jur de 28 de ani şi începe să lucreze cot la cot cu Arimoto la grădina japoneză închinată memoriei surorii sale; şi trecutul şi mai îndepărtat, când Yun Ling are 16 ani şi este luată ostatecă şi închisă într-un lagăr de muncă forţată de către japonezi. Toate cele trei perioade din viaţa ei sunt scrise atât de măiestrit, încât fără voia sa cititorul este absorbit complet în lumea lui Yun Ling, trăind alături de ea toate experienţele decisive ale vieţii ei. Dacă vă întrebaţi poate de ce ar trebui să citiţi cartea, ţinând cont că v-am povestit destul de multe despre ea, atunci aflaţi că nu v-am zis nici 1% din tot ce veţi trăi şi gândi citind-o. În opinia mea, este unul dintre cele mai bune romane ale ultimilor ani, din întreaga lume. (Bine, nu le-am citit pe toate, obviously, DAR! Dar este o carte care îmbină perfect elemente mai greu de procesat cu elemente care să atragă mai multe tipuri de cititori. Există anticipaţie, există suspans, există dragoste, există groază, există speranţă.)

Nu am cules citate din interiorul cărţii fiindcă ar însemna să v-o transcriu pe toată aici. XD Dar dacă sunteţi curioşi, aveţi câteva exemple isteţ alese, disponibile pe Goodreads.

Ca de obicei, recitindu-mi recenzia, sunt complet nemulţumită de felul în care am prezentat cartea, fiindcă mi-a plăcut enorm de mult, iar eu n-am spus decât enorm de puţine (!) lucruri despre ea. Însă sper că v-am intrigat şi v-am îndemnat să-i acordaţi o şansă. Merită din plin! E o comoară.

Puteţi găsi cartea pe

LIBRIS

BOOKCITY

în engleză

OKIAN (momentan nu este decât 34,90 de lei, un chilipir!)

BOOK DEPOSITORY

BOOKS-EXPRESS

Surse foto: aici şi aici

Anunțuri

2 gânduri despre “Recenzie „Grădina ceţurilor din amurg” de Tan Twan Eng

  1. Pingback: Cărţi de la Editura Polirom « Books, Movies, Tea and Unicorns

  2. Pingback: Lista recenziilor de carte în limba română « Books, Movies, Tea and Unicorns

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s