Recenzie „Candidaţii la fericire” de Ileana Vulpescu, în cadrul provocării CITEŞTE ROMÂNEŞTE

4-500x500

Yahoo! V-a fost dor de mine? În cadrul acestei provocări? 😀 Probabil că nu. Însă mie mi-a fost dor să mai bifez încă un titlu de pe lista provocării CITEŞTE ROMÂNEŞTE, aşa că mai jos puteţi citi recenzia cărţii pe care am ales-o eu până la urmă pentru luna iulie: Candidaţii la fericire, de Ileana Vulpescu.

Îmi  pare rău că nu am mai reuşit să citesc Pânza de păianjen de Cella Serghi aşa cum îmi propusesem iniţial, însă nu am scos-o de tot de pe listă. Poate reuşesc prin toamnă să o strecor şi pe ea pe undeva. Oricum, mă bucur că până acum am reuşit în fiecare lună să citesc măcar o carte scrisă de un scriitor român. Cu ocazia asta aflu şi eu de scriitori buni, mai noi sau mai vechi, care merită o recunoaştere mai mare. Şi sper, nu în van, să vă aprind şi vouă interesul pentru operele lor. E frumos să citeşti cărţi traduse bine din alte limbi, însă nimic nu se compară cu o carte scrisă direct în limba ta maternă. Mai ales dacă vorbim de un scriitor foarte bun, care reuşeşte să surprindă în câteva cuvinte alese cu măiestrie un amalgam de emoţii şi de gânduri, aşa cum este Ileana Vulpescu. Am avut parte de o surpriză imensă citindu-i această culgere de proză scurtă şi pot spune cu mâna pe inimă că m-a captivat de la primele pagini. În fine, nu vreau să vă mai plictisesc cu vorbe inutile, tot ce trebuie să ştiţi apare mai jos în recenzia mea de pe Semne Bune. ⭐


În urma primei mele confruntări cu proza Ilenei Vulpescu, cuvintele îmi scapă printre degete ca argintul viu. Nu ştiu ce aş putea spune încât să descriu cu exactitate stările prin care am trecut lecturând volumul de proză scurtă „Candidaţii la fericire”. Adevărul este că raftul plin cu operele doamnei Vulpescu din sala de împrumut la domiciliu a bibliotecii locale m-a atras ca un magnet de prima oară când am pus ochii pe el. Fără să mă fi informat prea mult în avans despre această scriitoare, fiindcă pot fi şi puţin ignorantă uneori, accidental am luat în mână această culegere de povestiri, care însă m-a bulversat şi m-a făcut să mă simt fix ca într-un deşert: căldură sufocantă ziua, răcoare înghețată noaptea. Cam aşa aş putea descrie cel mai bine sentimentul pe care mi l-a lăsat. În cele ce urmează voi încerca, însă sunt convinsă că fără prea mare succes, să vă împărtăşesc şi vouă, cititorilor acestor păreri, ceea ce am considerat eu a fi punctele forte ale povestirilor care m-au făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de stilul acestei autoare.

34 de povestiri şi 3 texte dramatice, de atât a fost nevoie ca să ştiu că proza Ilenei Vulpescu este dulce şi răcoroasă, numai potrivită pentru lecturile din zilele lungi de vară, chiar dacă uneori emană o tristeţe ce refuză să fie trecută cu vederea. Fiecare cuvânt scris de autoare răspândeşte melancolie şi regrete care se subînţeleg, iar ceea ce rămâne în urma lecturii este o senzaţie eliberatoare că universul nostru nu este şi cel al personajelor din texte. În mod paradoxal, cititorul se poate scufunda complet în text, lăsându-se inundat de emoţii şi gânduri care nu îi aparţin, dar se şi poate detaşa de acesta, numai datorită stilului de scriere de un farmec simplu, lipsit de preţiozitate, care te captivează din prima clipă.

„Treceau mereu maşini; n-aveau decât să treacă. Era atît de obosită… Dacă n-ar fi plecat de acasă… Îi spusese de atâtea ori. Aşa fusese să fie. Îl trăsese aţa la moarte. Şi ea ce să facă acum? Se-ntoarse şi vru să-l întrebe pe bărbatu-său. Uitase o clipă. Nu-i era frică. Era obosită. Parcă toată viaţa umblase pe jos. Să poţi să te-ntinzi şi să n-ai nici o grijă. Nici să mănânci, nici să bei, nici haine, nici copii, nici pămînt, nimic. Cum o fi? Femeia se răzimă de grămada de pietriş, îşi sprijini braţele de genunchi şi-şi culcă obrazul pe ele. Să nu-ţi mai fie nimic. Cîtă oboseală!” (Indiferenţă)


CITEŞTE TOATĂ RECENZIA AICI.

Unde găsiţi cartea:

ELEFANT.RO

CĂRTUREŞTI

LIBRĂRIE.NET

ILEANAVULPESCU.RO

P.S. Am pus gheruţa pe primul volum din Noaptea de sânziene, aşa că în luna august nu cred că voi mai trişa cu titlurile alese pentru provocare. Stay tuned ca să vedeţi dacă reuşesc să duc totul la bun sfârşit! XD

giphy

Anunțuri

2 gânduri despre “Recenzie „Candidaţii la fericire” de Ileana Vulpescu, în cadrul provocării CITEŞTE ROMÂNEŞTE

  1. Pingback: Lista recenziilor de carte în limba română « Books, Movies, Tea and Unicorns

  2. Pingback: Din blogosfera „cititorească” – Provocarea CITEȘTE ROMÂNEȘTE « Books, Movies, Tea and Unicorns

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s