Recenzie de film / Film Review : Una giornata particolare (A Special Day) 1977

1

RO

Ieri a plouat iarăşi la Galaţi, iar asta mi-a oferit ocazia perfectă să văd un film puţin trist, puţin romantic, dar foarte, foarte bun. Una giornata particolare (1977) a fost alegerea mea, şi nu o regret absolut deloc!

În timp ce îmi căutam noua victimă cinematografică, ochii mi-au căzut pe acest film italian din 1977, cu Sophia Loren şi Marcello Mastroianni în rolurile principale. Văzând ratingul foarte mare, citind că filmul a „înşfăcat” două nominalizări la Oscar, un premiu şi o nominalizare la Globurile de Aur, o nominalizare la Festivalul de Film de la Cannes, şi alte câteva premii pe care le puteţi vedea AICI, am fost foarte curioasă să văd ce e de capul lui. Şi într-adevăr îşi merită toate steluţele, vă garantez!

Despre ce e vorba în film: despre mai nimic, dar despre tot. Despre viaţă, în general, dar şi despre regimul fascist din Italia anilor `30. Totul se petrece într-o zi „istorică” pentru italieni, prin 1938, când Hitler vizitează Italia, iar toată suflarea, cu mic cu mare, iese să vadă parada militară şi procesiunea lui Hitler. Motiv de mândrie naţională, că deh… Bineînţeles că n-am putut să mă abţin să nu asemuiesc această râvnă forţată a italienilor de a-l onora pe Hitler (şi pe Mussolini al lor, dacă tot suntem acolo) cu felul în care românii comunişti trebuiau să-l întâmpine pe Ceauşescu oriunde se ducea el. Deşi n-am apucat perioada comunismului (bine, aveam aproape 2 ani, deci nu se pune), tot mi-a lăsat un gust amar acest fanatism care acum pare fantezie. Mă bucur enorm că n-am prins astfel de vremuri… Dar divaghez.

Cum spuneam, filmul prezintă o zi din viaţa Antoniettei (Sophia Loren) şi din cea a lui Gabriele (Marcello Mastroiani), când doar ei doi rămân în tot complexul de apartamente în care locuiesc, toţi ceilalţi plecând să caşte gura la paradă. Bine, mă îndoiesc că era voluntară treaba asta, dar na… Cine sunt ei? EA: o casnică obosită, dar încă tânără şi frumoasă, cu şase copii după ea, un soţ care umblă cu altele şi care nu ştie decât să-i poruncească, EL: un homosexual solitar, melancolic, cu gânduri de sinucidere, dar foarte rafinat şi citit. Întâlnirea lor este întâmplătoare, nimic calculat, nimic plănuit, însă de aici se naşte o foarte frumoasă şi ciudată poveste de dragoste. Nu este o dragoste ca cele de care am mai auzit sau pe care le-am mai văzut. Nu. Este ceva nou, ceva unic, care îţi sfâşie sufletul. Iar mie mi s-a părut un film mult înaintea timpurilor sale. Un subiect modern, prezentat minimalist, joc actoricesc de excepţie (mai ales Loren m-a impresionat foarte plăcut), totul filmat exact aşa cum trebuie. Nu ştiu să mă exprim în termeni specializaţi, dar fix asta a fost impresia mea generală: toate scenele au reprezentat piesele unui puzzle, iar pe măsură ce filmul avansa, piesele se potriveau unele cu altele la perfecţie. Când filmul a luat sfârşit, puzzle-ul era complet, iar eu nu aveam decât un sentiment copleşitor de satisfacţie.

Ca o mică adăugire, mi-a plăcut cum fundalul sonor al întregului film este punctat de comentariile radiofonice ale întâlnirii dintre Hitler şi Mussolini. Portăreasa complexului de apartamente scoate radioul în curtea interioară şi îi dă drumul la maxim, iar absolut toată acţiunea filmului are loc pe durata procesiunii, de dimineaţă de la şapte-opt, până seara, pe la şase-şapte. Câteva ore în care Antonietta şi Gabriele trăiesc cât alţii într-o viaţă de om: se cunosc, se ceartă, se iubesc, se ceartă iar. O zi într-adevăr specială! Pe care nu trebuie să o rataţi! 😀


 

EN

Yesterday it rained again in Galati, and this gave me the perfect opportunity to watch a movie that was a little sad, a little romantic, but really undeniably good. Una giornata particolare (1977) was my choice and I don’t regret it one bit!

While I was looking for my new cinematographic victim, my attention was drawn to this Italian film from 1977, with Sophia Loren and Marcello Mastroianni. Seeing the very high rating, reading that the film “grabbed” two Oscar nominations, a Golden Globe award and nomination, a nomination at the Cannes Film Festival, as well as several other awards that you can check out HERE, I was very curious to see what it was all about. And it indeed deserves its stars, I guarantee you that!

What is the movie about: about nothing much in particular but about everything. About life, in general, but also about the fascist dictatorship in 30’s Italy. Everything takes place in a “historical” day for the Italians, around 1938, when Hitler visits Italy, and the entire population, young and old, take to the streets to watch the military parade and Hitler’s procession. What a reason for national pride… Of course I couldn’t help myself compare this forced eagerness of the Italians, in honouring Hitler (and their Mussolini, while we’re at it) with the way in which Romanian communists had to greet Ceausescu wherever he went. Although I didn’t live in the communist times (well, I was almost 2 when the Revolution took place, so that doesn’t count), I was still left with a bitter taste when faced with this fanaticism that now seems to me like fantasy. I am so glad I didn’t live in those times… But I’m drifting away from the subject.

As I was saying, the film presents a day from Antonietta (Sophia Loren) and Gabriele’s (Marcello Mastroianni) life, when only the two of them are left in the entire apartment complex in which they live. Everyone else is gone to watch the parade. Okay, so I doubt this whole thing was voluntary, but oh well… Who are they? SHE: a tired, but still young and beautiful housewife, with six children and a husband that chases after other women and commands her day in, day out, HIM: a solitary, melancholy homosexual, who entertains thoughts of suicide but is very refined and well-read otherwise. Their encounter is serendipitous, nothing has been planned in advanced, and it’s the starting point of a very beautiful and strange love story. It’s a love story unlike any other we have seen or heard about before. It’s something new, something unique, that tears away at your soul. I found it to be a film way ahead of its times. The subject is modern, the approach is minimalistic, the actors played their parts exceptionally well (I was impressed by Loren’s acting), and everything was filmed just as it should have been. I can’t express myself in professional terms, but that was exactly my overall impression: every scene was the piece of a puzzle, and while the movie kept rolling, the pieces would fit together perfectly. When the movie ended, the puzzle was complete and I was left with an overwhelming feeling of satisfaction.

As a little addition, I have to say I liked how the background of the entire film was marked by the radio commentaries of the meeting between Hitler and Mussolini. The concierge of the apartment complex brings out the radio in the inner area of the building and sets it to maximum volume, so the whole action of the film takes place over the course of the procession, from seven or eight in the morning to six or seven in the evening. A few hours in which Antonietta and Gabriele get to live the life that others live in a lifetime: they meet each other, they argue, they love each other, they fight. A very special day indeed! One that you shouldn’t miss out on! 😀

a_special_day_ukquad

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s