Recenzie „Sentimentul unui sfârșit” de Julian Barnes

sentimentul-unui-sfarsit

De data aceasta, nu am putut aștepta câteva zile, nici măcar câteva ore, de la terminarea cărții pentru a-i scrie o recenzie la rece, obiectivă. Nu. De data asta scriu o recenzie la cald, de vreme ce tocmai am terminat de citit romanul, fiindcă eu, una, consider că fix asta merită din partea fiecărui cititor. O părere caldă, subiectivă, la fel ca tema pe care o prezintă.

Nu știu ce să cred și ce să spun despre „Sentimentul unui sfârșit”… Că e bine scrisă, că te atrage în mrejele sale, că te fascinează pe alocuri, asta au mai spus-o mulți înaintea mea. Eu nu vreau decât să vorbesc despre tema memoriei. Este un subiect pe care nu l-am mai întâlnit în cărțile pe care le-am citit până acum și probabil tocmai de asta mi s-a părut atât de interesant și de captivant. Dar să vă pun la curent, măcar în câteva cuvinte, cu ceea ce se petrece în carte: Tony Webster este un bărbat ajuns la vârsta de șaizeci și ceva de ani, care își rememorează întâmplările tinereții, își aduce aminte treptat de prietenii din copilărie și adolescență, de primele sale iubiri, etc. Probabil asta facem cu toții la un moment dat în viață, când ajungem într-un punct în care ni se pare că e OK să rememorăm anumite fapte. De ce OK? Fiindcă anumite lucruri trebuie să rămână îngropate în trecut atâta timp cât există pericolul de a ne răni dacă le-am scoate la suprafață. Asta face și Tony… Dar deja la vârsta pe care o are în prezent, după patruzeci de ani de la momentele rememorate, e „sigur” pentru el să-și scoată amintirile de la naftalină, puțin câte puțin, pentru a le analiza într-o lumină nouă, cu gândirea și sentimentele sale de adult.

Ceva tot se petrece, căci altfel nu am avea pic de acțiune și răsturnare de situație în roman, și așadar Tony ajunge să reia legătura cu Veronica, prima lui iubită adevărată, cu care fusese împreună în jur de un an de zile pe la vârsta de douăzeci de ani. Nu voi scrie nici un spoiler, fiindcă romanul este chiar subțirel și merge citit într-o zi, maxim două. Nu vreau să vă stric surpriza (a.k.a. revelația pe care o are Tony aproape de sfârșitul romanului, care pe mine m-a cam lăsat perplexă, nu din cauza lucrurilor aflate, ci fiindcă eu foarte rar găsesc o carte al cărei sfârșit să nu mi-l pot închipui, sau dacă mi-l închipui într-un fel, acesta să fie exact pe dos). În fine, veți vedea despre ce vorbesc dacă veți citi cartea! 😀

Cum și alții au mai vorbit despre temele prezente în roman, gen viață, moarte, iubire, bătrânețe, tinerețe, etc., eu nu spun decât că mie mi-a plăcut foarte mult din următoarele motive:

1. A fost foarte bine scris (nu îmi cereți să elaborez, nu sunt critic literar, dar fiindcă l-am citit în original, adică în engleză, fix asta a fost impresia pe care mi-a lăsat-o: a well-written novel!)

2. OK, recunosc, mi-a plăcut și răsturnarea de situație de pe la sfârșitul romanului; astfel am reușit să-mi explic multe gesturi ale Veronicăi și mai ales gestul ultim al lui Adrian Finn, unul dintre prietenii lui Tony din adolescență

3. Dar cel mai și cel mai mult mi-a plăcut felul cum e prezentată curgerea timpului în viața unui om, cum memoria ne poate înșela amarnic și cum creierul nostru reține uneori faptele și cuvintele exact așa cum vrea el, și nu așa cum au fost ele în realitate. Mi se pare fascinant. Și da, e un îndemn pentru cititori să își analizeze amintirile și să descopere că tot ce a scris Barnes în roman e adevărat, 100%. Iar cărțile a căror acțiune este parcă decupată din realitate își găsesc întotdeauna drumul spre inima mea. Că e vorba de o poveste de dragoste realistă, de o poveste polițistă realistă, de o poveste de groază realistă (paradoxal, știu!), etc., orice roman care conține așa ceva îmi va plăcea cu siguranță!

Ca să scriu două-trei rânduri în încheiere, „Sentimentul unui sfârșit” mi s-a părut un roman complet, deși nu răspunde la toate întrebările pe care cititorul le-ar putea avea despre personaje, despre întâmplări, despre consecințele acelor întâmplări. În aproximativ 150 de pagini, am găsit ceva ce mă va pune pe gânduri zile în șir de acum înainte. Iar mie îmi plac cărțile care îmi dăinuie în suflet și în minte mult timp după ce le-am terminat de citit. A, am menționat cumva că asta e prima carte de Barnes pe care o citesc? Nu? Ei bine, vor urma și altele, nici nu mă îndoiesc de asta! 😉


Unde puteți găsi cartea:

LIBRIS

ELEFANT.RO

NEMIRA

în engleză:

BOOK DEPOSITORY

OKIAN

BOOKS-EXPRESS

Până data viitoare, fiți buni și nebuni! Viața e scurtă. 😀

partying

Anunțuri

5 gânduri despre “Recenzie „Sentimentul unui sfârșit” de Julian Barnes

  1. Pingback: Cărţi de la Editura Nemira « Books, Movies, Tea and Unicorns

  2. Pingback: Lista recenziilor de carte în limba română « Books, Movies, Tea and Unicorns

  3. Pingback: Recenzie „Sînt o babă comunistă!” în cadrul provocării CITEȘTE ROMÂNEȘTE 2014 « Books, Movies, Tea and Unicorns

  4. anca

    Hello! Uite ca recenzia ta m-a determinat sa-mi aleg următoarea carte din afara sferei Murakami. :))) Aşa ca m-am apucat imediat de ea! So thank you for your review!:*

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s